Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

George Simion, despre numirea lui Ludovic Orban în fruntea Camerei Deputaților: Vom face o sesizare în acest sens la CCR

By Matthew Garvey , in Politic Stirile zilei , at 22 decembrie 2020

George Simion a anunțat că Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) va sesiza CCR cu privire la modul în care a fost aleasă conducerea Camerei Deputaților. Formațiunea pe care o conduce nu are numărul minim de senatori și deputați pentru a putea sesiza Curtea Constituțională. 

Protestăm faţă de felul în care a fost numită conducerea Camerei noaptea trecută, la 2 noaptea, fiind nişte grave abuzuri, uzurpând nişte calităţi oficiale. Noi aveam preşedintele Camerei Deputaţilor, decanul de vârstă care a declarat şedinţa închisă. Conform regulamentului, trebuia convocată o nouă şedinţă. Acest lucru nu s-a întâmplat. Grupul nostru parlamentar nu a mai fost convocat. Vom face o sesizare în acest sens la CCR pentru că avem precedente legale”, a declarat George Simion, la Parlament, citat de Agerpres.

În acest sens, CCR se pronunță asupra constituționalității legilor, înainte de promulgarea acestora, la sesizarea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a Guvernului, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a Avocatului Poporului, a unui număr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori, precum şi, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei.

AUR are 14 mandate în Senatul României și 33 de mandate în Camera Deputaților.

Simion a adăugat că membrii partidului pe care îl conduce sunt nemulțumiți de modul în care au fost înființate comisiile parlamentare.

Nu suntem chemaţi de partidele vechi, partidele tradiţionale la discuţii referitoare la aceste împărţiri de funcţii. (…) Nu am fost informaţi dacă ne revine vreo comisie sau alta. Indiferent de numele comisiei, protestăm energic, spunem că nouă nu ne trebuie secretare, maşini şi funcţii. Dacă va fi nevoie, o să facem audienţe cu cetăţenii aici, pe holurile Camerei Deputaţilor. Nu este normal cum se înfiinţează aceste comisii, în bătaie de joc faţă de banul public. Este normal ca toate comisiile importante, care vizează românii, să ajungă şi la parlamentarii AUR. Dacă ei vor considera că nu merităm şi ne lasă nişte comisii pe care le-au înfiinţat acum în bătaie de joc, nu vom achiesa în a prelua preşedinţia acelor comisii”, a precizat George Simion.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Find More to that Topic: mainnews.ro/george-simion-despre-numirea-lui-ludovic-orban-in-fruntea-camerei-deputatilor-vom-face-o-sesizare-in-acest-sens-la-ccr/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW