BREAKING Vaccinul produs de Pfizer și BioNTech a fost aprobat în Uniunea Europeană

Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) a dat aviz favorabil, luni, vaccinului anti COVID-19 produs de Pfizer și BioNTech, potrivit News.ro. România va primi, în primă fază, o tranșă de 10.000 de doze, ce vor fi alocate personalului medical din 10 spitale.
„Sunt încântată să anunţ că Comitetul Ştiinţific al EMA s-a reunit azi şi s-a arătat favorabil unei autorizări a punerii pe piaţă condţionate în UE a vaccinului dezvoltat de Pfizer şi BioNTech”, a anunţat într-o conferinţă de presă obline directoarea generală a EMA Emer Cook.
După ce EMA va recomanda aprobarea vaccinului, decizia finală va fi luată de Comisia Europeană, după consultări cu guvernele UE, cel mai devreme pe 23 decembrie.
„Dacă se va întâmpla acest lucru, Comisia Europeană este pregătită să acorde autorizarea oficială care îl va plasa (vaccinul n.r.) cu proceduri rapide, supersonice”, a declarat Margaritis Schinas, vicepreședintele Comisiei Europene.
Procesul de vaccinare în România
Vaccinarea împotriva COVID-19 în România se va realiza în trei etape, în care vor fi vaccinate grupele populaționale, după cum urmează:
Etapa I – lucrătorii din domeniul sănătății și social – sistem public și privat:
- Personalul din spitale și unități ambulatorii (personalul medico-sanitar, personalul auxiliar, personal administrativ, securitate și pază și alte categorii);
- Personalul din sistemul de medicină de urgență: ambulanță, SMURD, IGSU, IJSU, camere de gardă, CPU, UPU;
- Personalul din medicina primară – din rețeaua de medicină de familie, medicină școlară și asistență medicală comunitară;
- Personalul din laboratoare, farmacii și alți lucrători din domeniul sănătății;
- Personalul din serviciile stomatologice;
- Medici rezidenți, elevi și studenți cu profil medical;
- Paramedici și alți voluntari care își desfășoară activitatea în unități sanitare;
- Personalul de îngrijire care își desfășoară activitatea în centrele rezidențiale și medico-sociale;
- Personalul care acordă îngrijiri medicale și sociale la domiciliu;
- Personalul din serviciile de sănătate publică (Institutul Național de Sănătate Publică, Direcțiile de Sănătate Publică);
- Personalul din unitățile sanitare ale ministerelor cu rețea sanitară proprie;
- Personalul din centrele de dializă și transfuzii;
- Personalul implicat în derularea campaniilor de vaccinare.
Etapa a II-a
Populația cu grad ridicat de risc
- Adulți cu vârsta peste 65 de ani;
- Persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate.
Lucrători care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale:
- Personal cheie pentru funcționarea instituțiilor statului (parlament, președinție, guvern, ministere și instituții subordonate acestora);
- Personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității judecătorești;
- Personalul din sectorul economic vital:
- Procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază (panificație, lactate, carne, fructe și legume);
- Uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă;
- Centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric;
- Unități de producție, transport și distribuție gaze;
- Unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi;
- Unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare;
- Transport de persoane și mărfuri;
- Noduri feroviare, aeroporturi civile și militare, porturi esențiale;
- Comunicații (serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale);
- Personalul din unitățile de învățământ și creșe;
- Personalul poștal și din servicii de curierat;
- Personalul cultelor religioase;
- Personalul din mass media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unități medicale);
- Personalul din domeniul salubrității și deșeurilor.
Etapa a III-a (populația generală)
- Populația adultă;
- Populația pediatrică, în funcție de evoluția epidemiologică și de caracteristicile vaccinurilor aprobate pentru utilizarea la persoanele cu vârsta sub 18 ani.



