Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Procuratura Republicii Moldova îl acuză pe fostul deputat Cristian Rizea de fals în declarații pentru dobândirea cetățeniei

By Vîrban Robert , in Justitie Stirile zilei , at 9 decembrie 2020

Procuratura Republicii Moldova a anunțat miercuri începerea unei anchete penale pe numele fostului deputat PSD Cristian Rizea pentru că și-ar fi falsificat declarațiile atunci când a dobândit cetățenia acestui stat. 

Anchetatorii susțin că Rizea ar fi obținut cetățenia Republicii Moldova tăinuind că este urmărit penal în România.

Președintele Igor Dodon i-a ridicat cetățenia Republicii Moldova lui Cristian Rizea, cu câteva zile înainte de alegerile prezidențiale, după ce Gândul.ro a relatat că fostul deputat PSD ar fi obținut pașaportul cu sprijinul lui Artur Gumeniuc, consilier prezidențial la vremea respectivă.

Sergiu Litvinenco: Termenul de prescripție a expirat cam prin 2019

Pe de altă parte, Sergiu Litvinenco, deputat al Partidului Acțiune și Solidaritate, susține că fapta la care Procuratura Generală l-a încadrat pe Cristian Rizea s-a prescris în anul 2019

„Eu, sincer, chiar nu înțeleg ce face Procuratura Generală din Moldova. Și încotro merge. Astăzi, bunăoară, ne anunță printr-un comunicat despre instrumentarea cazului de obținere ilegală a cetățeniei Republicii Moldova de către Rizea Cristian.

Numai că, în loc să-i cerceteze penal pe cei care au pregătit dosarul și i-au acordat cetățenia acestui pușcăriabil, Procuratura Generală pornește o cauză penală pe fals în declarații comisă de Rizea Cristean pe art. 352/1 din Codul penal. Pentru așa ceva termenul de prescripție a expirat cam prin 2019, respectiv, în temeiul art. 275 pct. 4) din Codul de procedură penală, urmărirea penală urmează a fi încetată și nici chiar pornită nu putea fi.

Întrebarea este de ce să inițiezi dosare despre care știi cu siguranță că nu pot avea nicio finalitate? Doar pentru bifă?”, a scris pe Facebook deputatul PAS.

Comunicatul Procuraturii Generale a Republicii Moldova

Cetățenia Republicii Moldova dobândită cu abateri de către un ex-deputat român

Pretinse ilegalități de natură penală, și anume, fals în declarații, au fost stabilite de procurori în procesul acordării cetățeniei Republicii Moldova pentru un fost deputat român.

Potrivit celor constatate în cursul urmăririi penale, prin Avizul Agenției Servicii Publice din 28 decembrie 2017, fostul deputat român a fost recunoscut cetățean al Republicii Moldova și asta în condițiile în care prin sentința din 7 decembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din România, definitivă prin decizia penală din 18 martie 2019, acesta era judecat și condamnat la închisoare, cu executare, pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor.

Precizăm că, la momentul depunerii cererii de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova, acesta a tăinuit date pertinente și anume că, începând cu anul 2015 deținea statut de acuzat în materie penală, date a căror cunoaștere ar fi dus la respingerea cererii.

În cadrul investigațiilor, Procuratura Generală a ajuns la concluzia că dobândirea cetățeniei de către acesta a avut loc contrar legii, care statuează că cetățenia Republicii Moldova nu se acordă persoanei sau nu poate fi redobândită de persoana care în perioada de examinare a cererii execută sau are de executat pedeapsa penală privativă de libertate în temeiul sentinței instanței de judecată, are antecedente penale nestinse sau se află sub urmărire penală.

Ca urmare a celor constatate, Procuratura Generală a pornit o cauză penală pe faptul falsului în declarații, care, potrivit legislației Republicii Moldova, se pedepsește cu amendă de până la 950 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 1 an, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de cel mult 5 ani.

Notă: Prin Decretul Președintelui Republicii Moldova din 2 noiembrie 2020, acestuia i-a fost retrasă cetățenia Republicii Moldova.

 

CITEȘTE ȘI: Ministerul Justiției solicită încă odată extrădarea fugarului Cristian Rizea din Republica Moldova

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Read More Information here on that Topic: mainnews.ro/procuratura-republicii-moldova-il-acuza-pe-fostul-deputat-cristian-rizea/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW