Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Pfizer și BioNTech, cerere de autorizare a vaccinului împotriva COVID-19 la EMA

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 1 decembrie 2020

Laboratoarele Pfizer și BioNTech au anunțat, marți, că au depus o cerere de autorizare condiționată a vaccinului împotriva COVID-19 în Uniunea Europeană, la Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), relatează AFP.

Compania germană BioNTech, asociată cu laboratorul american Pfizer, a anunțat că a depus cererea oficială la EMA, după ce rezultatele testelor clinice la scară largă au arătat o eficiență de 95% a vaccinului lor. Anunțul vine la o săptămână de când laboratoarele au depus o cerere de autorizare în Statele Unite și Marea Britanie.

Ştim de la începutul acestei călătorii că pacienţii aşteaptă şi suntem pregătiţi să expediem doze de vaccin împotriva covid-19 imediat ce ne-o va permite autorizarea”, a declarat Albert Bourla, CEO-ul Pfizer.

Cele două laboratoare se afla în concurență cu Moderna, o altă firmă americană, ce a anunțat luni că a cerut autorizarea de urgență a vaccinului la EMA și Food and Drug Administration (FDA – S.U.A.).

EMA susține că ar putea evalua vaccinul BioNTech – Pfizer până cel târziu la 29 decembrie, iar vaccinul Moderna până la 12 ianuarie, potrivit Deutsche Welle.

Vaccinul Pfizer-BioNTech poate fi păstrat la o temperatură de minus 70 de grade Celsius, în timp ce cel dezvoltat de Moderna poate fi păstrat la minus 20 de grade Celsius.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW