Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

O nouă condamnare pentru Gheorghe Ștefan: 3 ani și 9 luni de închisoare în dosarul Poșta Română

By Madalina Balaceanu , in Justitie Politic Stirile zilei , at 22 iulie 2019 Etichete: , , , ,

Gheorghe Ștefan, fostul primar al municipiului Piatra Neamț, a fost condamnat, în primă instanță, luni, de magistrații Tribunalului București, la 3 ani și 9 luni de închisoare cu executare într-un dosar ce vizează Poșta Română.

„Menţine liberarea condiţionată din pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 9 luni închisoare aplicată inculpatului Ştefan Gheorghe. (…) În baza art. 404 alin. 4 lit. c C.p.p. ridică măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor inculpatului prin ordonanţa procurorului din 27.12.2016 (dup. vol. 40, filele 292-293). Respinge ca nefondată acţiunea civilă formulată de partea civilă C.N. Poşta Română S.A. în contradictoriu cu inculpatul Ştefan Gheorghe”, se arată în decizia judecătorilor.

În anul 2017, fostul primar din Piatra Neamț a fost eliberat condiționat din Penitenciarul de Maximă Siguranță Ploiești, după ce a fost condamnat la închisoare în dosarul Microsoft.

Gheorghe Ștefan, zis Pinalti, a fost trimis în judecată pentru fapte de corupție într-un dosar ce vizează Poșta Română. Conform procurorilor, în 2009, Gheorghe Ștefan i-ar fi propus unui om de afaceri, Mariana Constantinof, că, în schimbul unor sume de bani, va interveni pe lângă reprezentanții Companiei Naționale Poșta Română S.A, astfel încât sucursala „Fabrica de Timbre” să le atribuie contracte unor societăți comerciale conduce de omul de afaceri, scrie Mediafax.

„În iulie – august 2009, inculpatul Gheorghe Ștefan, primarul municipiului Piatra Neamț și vicepreședinte al unui partid politic, i-a propus inculpatului Constantinof Marian ca, în schimbul unor sume de bani, își va folosi influența pe lângă reprezentanții Companiei Naționale Poșta Română S.A (C.N.P.R.), astfel încât sucursala „Fabrica de Timbre” – C.N.P.R., să le atribuie unor societăți comerciale, controlate de omul de afaceri, contracte având ca obiect furnizarea de hârtie. Sumele de bani pe care le pretindea Gheorghe Ștefan urmau să provină tocmai din încasările obținute din executarea primelor contracte. Deoarece banii i s-ar fi dat lui Gheorghe Ștefan, cheltuielile de aprovizionare cu hârtie ar fi trebuit să fie acoperite din profitul generat de următoarele contracte încheiate”, se arată într-un comunicat al DNA.

Comentarii


  • На сегодняшний день, когда диплом – это начало успешной карьеры в любом направлении, многие стараются найти максимально быстрый и простой путь получения образования. Наличие документа об образовании переоценить невозможно. Ведь именно диплом открывает двери перед любым человеком, желающим начать профессиональную деятельность или продолжить обучение в любом университете.
    В данном контексте мы предлагаем очень быстро получить этот важный документ. Вы имеете возможность приобрести диплом, что является выгодным решением для человека, который не смог завершить образование, утратил документ или хочет исправить свои оценки. дипломы изготавливаются с особой тщательностью, вниманием ко всем деталям, чтобы в итоге получился 100% оригинальный документ.
    Преимущества такого решения заключаются не только в том, что можно максимально быстро получить диплом. Процесс организован комфортно, с профессиональной поддержкой. Начиная от выбора нужного образца до консультации по заполнению личной информации и доставки по России — все под абсолютным контролем опытных специалистов.
    Таким образом, для тех, кто пытается найти оперативный способ получить необходимый документ, наша компания предлагает отличное решение. Приобрести диплом – это значит избежать продолжительного процесса обучения и сразу переходить к своим целям: к поступлению в университет или к началу трудовой карьеры.
    http://www.5gruppa365-diploms.com/

  • … [Trackback]

    […] Find More Info here on that Topic: mainnews.ro/o-noua-condamnare-pentru-gheorghe-stefan-3-ani-si-9-luni-de-inchisoare-in-dosarul-posta-romana/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW