Autostrada Transilvania | Șantierul lotului Chețani – Câmpia Turzi, aproape abandonat de subcontractori. Antreprenorul general nu și-a achitat restanțele
Situație deplorabilă pe șantierul lotului Chețani – Câmpia Turzi (15,7 km), parte din Autostrada Transilvania. Firmele subcontractoare, cele care au făcut posibilă deschiderea nodului Chețani în acest an, își vor face bagajele după ce firma Straco, antreprenorul general, cu toate că a încasat 10 milioane de lei de la CNAIR, nu s-a achitat de restanțe.
Potrivit Asociației Pro Infrastructură, subcontractorul pe partea de terasamente Marcotim a primit doar 2 milioane de lei, deși are lucrări executate până în acest moment de peste 15 milioane, iar subcontractorul Baxcom pe partea de structuri nu a primit niciun leu. Drept urmare, cei de la Baxcom au început demobilizarea completă și vor părăsi șantierul definitiv în următoarele zile. Marcotim se va retrage din șantier după 10 decembrie, urmând să își reanalizeze opțiunile.
Chețani – Câmpia Turzii
Constructor: Asocierea Straco Grup – Specialist Consulting
Lungime: 15,691 km
Valoare contract: 279,7 milioane lei fără TVA
Data semnării contractului: 19 februarie 2015
Durata: 4 luni proiectare și 12 luni execuție
Garanție: 4 ani
Termen de finalizare: septembrie 2017
Stadiul lucrărilor: 36,87%
Stadiul financiar: 40,04%
Sursa foto: Asociația Pro Infrastructură
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More on on that Topic: mainnews.ro/autostrada-transilvania-santierul-lotului-chetani-campia-turzi-aproape-abandonat-de-subcontractori-antreprenorul-general-nu-si-a-achitat-restantele/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on to that Topic: mainnews.ro/autostrada-transilvania-santierul-lotului-chetani-campia-turzi-aproape-abandonat-de-subcontractori-antreprenorul-general-nu-si-a-achitat-restantele/ […]
… [Trackback]
[…] Info on that Topic: mainnews.ro/autostrada-transilvania-santierul-lotului-chetani-campia-turzi-aproape-abandonat-de-subcontractori-antreprenorul-general-nu-si-a-achitat-restantele/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/autostrada-transilvania-santierul-lotului-chetani-campia-turzi-aproape-abandonat-de-subcontractori-antreprenorul-general-nu-si-a-achitat-restantele/ […]