Klaus Iohannis: Este necesară modernizarea sistemelor de gaze medicinale, în special oxigen și a rețelelor electrice

După ce 10 persoane și-au pierdut viața la sfârșitul săptămânii trecute în urma incendiului de la secția ATI a Spitalului Județean Piatra Neamț, președintele Klaus Iohannis a purtat discuții cu reprezentanți ai Ministerului Sănătății și experți pe tema serviciilor de service și mentenanță pentru echipamentele medicale din spitalele publice, în urma căreia s-a ajuns la concluzia că este necesară demararea unui program de modernizare.
Cele mai importante declarații făcute de Klaus Iohannis
– Am avut o discuție tehnică și aplicată pe zona echipamentelor medicale și a rețelelor de electricitate din spitalele publice.
– Specialiștii au prezentat o evaluarea națională a rețelelor naționale de gaze în secțiile ATI din spitalele publice, secții care sunt suprasolicitate din cauza numărului mare de cazuri severe de COVID-19 pe care trebuie să le gestioneze.
– Mi-a fost prezentată o analiză a disfuncționalităților și defecțiunilor care pot apărea pe perioada de funcționare a acestor aparate, cu exemple punctuale.
– Pentru a avea o imagine mai corectă, am solicitat Ministerului Sănătății și experților o analiză a contractelor de service și mentenanță pentru echipamentele și aparatura medicală din spitalele publice.
– Este necesară modernizarea sistemelor de gaze medicinale, în special oxigen, și a rețelelor electrice.
– Am găsit împreună soluția pregătirii unui program de finanțare bine pus la punct, folosindu-ne de fonduri europene.
– Se impune regândirea instrumentelor legislative și financiare care să permită susținerea sistemului de service și mentenanță a tehnicii spitalicești.
– Un rol important îl are resursa umană. Mă gândesc la inginerii medicali, care trebuie implicați mai mult.
– Aceste aspecte vor fi incluse în pachetul de legi privind reforma sistemului de sănătate, aflat în plin proces de elaborare la Ministerul Sănătății.
Sursa foto: presidency.ro



