Medicul erou Cătălin Denciu este infectat cu noul coronavirus

Cătălin Denciu, medicul erou de la Spitalul Județean Piatra Neamț, a fost diagnosticat cu COVID-19 în urma testului efectuat la Spitalul Floreasca, a anunțat ministrul sănătății, Nelu Tătaru.
„La Floreasca a fost testat. S-a făcut un test Real Time PCR pozitiv. El a suferit de infecție cu SARS-CoV-2 în martie-aprilie, a avut și un tub de anticorpi important, fiind și donator de plasmă în repetate rânduri. Rămâne reevaluarea care se face în Belgia, inclusiv pentru infecție cu SARS-CoV-2, să avem ca răspuns dat de zilele următoare”, a declarat Nelu Tătaru la Digi 24.
Oficialul a mai precizat că medicul are arsuri pe 75% din corp și suspiciune de arsuri de căi aeriene superioare.
Cătălin Denciu se află în continuare internat în stare gravă la Spitalul Militar Regina Astrid – Bruxelles, iar marți va fi supus unui examinări specifice pentru pentru a se afla cu exactitate profunzimea arsurilor.
Medicul a fost grav rănit în incendiul care a cuprins secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, în timp ce încerca să salveze pacienții.



