Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ludovic Orban: Va fi crescută capacitatea ATI cu cel puțin 200 de paturi

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 16 noiembrie 2020

Ludovic Orban a anunțat că Direcțiile de Sănătate Publică vor efectua controale privind funcționarea secțiilor ATI din toată țara. Premierul a precizat că, în această săptămână, capacitatea ATI va crește cu încă 200 de paturi. 

Premierul a fost prezent la Ministerul Sănătății pentru o ședință la care a participat și Nelu Tătaru, pentru a discuta despre viitoarele controale efectuate de DSP în spitale și despre o posibilă creștere a capacității de la Terapie Intensivă.

Am discutat foarte clar ce urmărim, urmărim conformitatea cu reglementările privind funcționarea secțiilor ATI. În urma acestor controale va exista un plan de conformare care va fi adus la cunoștința managerilor de spitale(…) Am discutat posibilitatea de a deconta aceste cheltuieli printr-o finanțare europeană nerambursabilă”, a precizat Ludovic Orban, după ședința care a avut loc la Ministerul Sănătății.

Premierul a anunțat că, începând cu această săptămână, capacitatea secțiilor de Anestezie și Terapie Intensivă va fi mărită cu încă 200 de paturi la nivel național.

Am discutat situația pe fiecare județ, câte paturi sunt disponibile, am discutat situația personalului și, în urma acestei analize, va fi crescută capacitatea ATI(…)Planul pe săptămâna asta prevede o creștere a capacității cu cel puțin 200 de paturi. Sunt soluții pe care le-am gândit pe fiecare regiune și pe București”, a afirmat premierul.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW