Inflație de candidați la prezidențiale: toate partidele vor candidat propriu, intră în cursă și independenți
Inflație de candidați la alegerile pentru președinția României, organizate în luna noiembrie. Cu 4 luni înainte, partidele negociază, fac alianțe și sondaje. Fie că au obținut scoruri de peste 20% la europarlamentare, fie că nu au trecut pragul electoral, formațiunile politice vor să intre în primul tur al prezidențialelor cu candidat propriu. În timp ce partidele mari se luptă pentru a câștig cea mai mare funcție în stat, cele mici intră în competiție pentru a-și mobiliza electoratul, dar și pentru posibile alianțe și negocieri în turul al doilea.
Cine sunt candidații opoziției
PNL
Partidul Național Liberal îl susține pe Klaus Iohannis. Președintele în funcție și-a anunțat intenția de a candida pentru un nou mandat pe 23 iunie 2018, la Sibiu, cu doi ani și jumătate înainte de alegerile prezidențiale. Iohannis stă cel mai bine în sondaje la intenția de vot, el având in jur de 40 de procente.
Alianța USR-PLUS
Cel mai probabil, Dan Barna va fi candidatul alianței. Votat deja în congresul USR drept candidat la alegerile prezidențiale din noiembrie, Barna așteaptă decizia PLUS. Foarte posibil ca cele două partide să meargă pe un tandem Barna – președinte, Cioloș – premier.
PMP
PMP nu și-a stabilit incă prezidențiabilul. Eugen Tomac, șeful PMP, declara zilele trecute că partidul va avea propriul candidat și că „va oferi o surpriză placută” și că „va veni în fața românilor cu un candidat care să facă diferența față de alte formațiuni”.
Partidele de la putere au anunțat că vor candidat propriu
PSD nu și-a stabilit candidatul la președinție însă, după CEx-ul de luni, Viorica Dăncilă a declarat că partidul va avea candidat propriu și că ar vrea să aibă susținerea ALDE și Pro România. În ultimele zile, Viorica Dăncilă nu a exclus posibilitatea ca ea să candideze. PSD a comandat mai multe sondaje de opinie în care au fost măsurați Mihai Fifor, Eugen Teodorovici și Șerban Nicolae, dar și Viorica Dăncilă.
ALDE vrea să aibă candidat propriu la prezidențiale, pe Călin Popescu Tăriceanu. Înainte de europarlamentare, Tăriceanu era sigur că va fi candidat unic al alianței PSD – ALDE, însă anunțul Vioricăi Dăncilă potrivit căruia PSD va avea propriul candidat i-a stricat planurile. Mai mulți lideri ALDE au anunțat că partidul va ieși de la guvernare dacă Tăriceanu nu va fi susținut. La europarlamentare, ALDE nu a reușit să treacă pragul electoral.
UDMR a anunțat ca va avea candidat propriu. acesta va fi liderul partidului, Kelemen Hunor.
Pro Romania, partidul lui Victor Ponta, curtat de PSD și ALDE
Pro România – Victor Ponta a anunțat inițial că partidul va avea candidat propriu, pe Sorin Câmpeanu, însa nu s-a luat încă o decizie. Partidul lui Ponta este curtat pentru alianțe atât de PSD, dar și de ALDE. Recent, Gabriela Firea nu a exclus posibilitatea să candideze ca independent, susținută de ProRomânia.
PPU – Partidul Puterii Umaniste – susținut de Dan Voiculescu – a propus-o pe Ramona Bruynseels drept candidat. A fost consilier de stat în Aparatul propriu de lucru al premierului, până în mai 2019, când a demisionat.
Gabriela Firea – își dorește să candideze susținută de alianta PSD – ALDE – Pro România. Dat fiind că este tot mai sigur că PSD o va susține pe Viorica Dăncilă, surse politice nu exclud posibilitatea ca Firea să candideze ca independent, susținută de Pro România.
Florentin Pandele – primarul orașului Voluntari, soțul Gabrielei Firea, vrea să candideze ca independent.
Liviu Pleșoianu – a anunțat încă de anul trecut că intenționează să candideze la prezidențiale. Deși este membru PSD, partidul nu îl susține, nu l-a măsurat în sondaje. Pleșoianu, o voce critică la adresa Vioricăi Dăncilă vrea sa candideze ca independent. El este deputat la primul mandat.
Și actorul Bogdan Stanoevici și-a manifestat intenția de a candida ca independent.
Foto: INQUAM PHOTOS/Alexandra Pandrea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/inflatie-de-candidati-la-prezidential/ […]
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/inflatie-de-candidati-la-prezidential/ […]
… [Trackback]
[…] Information on that Topic: mainnews.ro/inflatie-de-candidati-la-prezidential/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/inflatie-de-candidati-la-prezidential/ […]
… [Trackback]
[…] There you will find 78159 additional Info to that Topic: mainnews.ro/inflatie-de-candidati-la-prezidential/ […]
65cm ラブドール 5つの最も合理的なセックスドール– Fansdollsセックスドールレビュー未来的な同様のセックスドール:2020年の最新のアップデートセックスドールはあなたが落胆と分裂を取り戻すのを助けることができますか?アーティストの崇拝人形–孤立は芸術の精神です
… [Trackback]
[…] Find More here to that Topic: mainnews.ro/inflatie-de-candidati-la-prezidential/ […]