Stirile zilei

Zece polițiști din Dolj, trimiși în judecată pentru mai multe infracțiuni

Zece polițiști și foști polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj au fost trimiși în judecată pentru mai multe infracțiuni, printre care luare de mită și abuz în serviciu. 

Cei zece inculpați care lucrează sau au lucrat în cadrul IPJ Dolj – Serviciul Rutier şi al Poliţiei Municipiului Craiova – Biroul Rutier sunt acuzați de luare de mită, abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu și abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit şi fals intelectual.

„În fapt, în perioada 2015 – 2016, inculpații polițiști, cu ocazia efectuării activității de control a traficului rutier pe raza municipiului Craiova şi judeţului Dolj, nu au sancţionat conducători auto pentru abaterile constatate sau au omis, cu ştiinţă, să menţioneze în procesele – verbale de constatare a contravenţiilor rutiere, în ce au constat, în concret, faptele săvârşite, pe care nu le-au individualizat. Menționăm că o parte a conducătorilor auto opriţi în trafic erau cunoștințe ale agenților de poliție”, se arată într-un comunicat emis de Direcția Generală Anticorupție Dolj.

În plus, aceștia i-ar fi sancționat cu avertisment ca pietoni pe anumiți șoferi prinși în trafic și ar fi pretins și obținut bani și diverse bunuri de la aceștia.

Polițiștii din cadrul DGA Dolj au efectuat percheziții, de unde au ridicat mai multe documente și înscrisuri relevante în dosar.

Sursă foto: Politia Romana

Articole Recomandate

Back to top button