Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

SURSE Percheziții la CFR Marfă într-un dosar în care este implicat Remus Rădoi

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 29 octombrie 2020

Polițiștii din Olt și București efectuează joi dimineață zece percheziții într-un dosar penal legat de derularea unui contract privind servicii de pază, încheiat de o companie de stat. Potrivit unor surse Mainnews.ro, în această anchetă este vizat Remus Rădoi, zis Codiță, patron al firmei de pază, iar instituția publică implicată este CFR Marfă. 

Prejudiciul cauzat este de aproximativ 1,64 milioane de lei.

Comunicatul transmis de Poliția Română

La această oră, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice efectuează 10 percheziții, în București și Olt, într-un dosar de fraudă privind derularea unui contract de pază a obiectivelor, bunurilor și valorilor.

La data de 29 octombrie 2020, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice și Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle, efectuează 10 percheziții domiciliare, în municipiul București și județul Olt, la sediul unei instituții publice și la domiciliul și sediile mai multor persoane.

Din probatoriul administrat a rezultat că, în anul 2019, reprezentanții unei societăți comerciale, ce are ca obiect de activitate prestarea serviciilor de pază, ar fi indus în eroare funcționarii unei instituții publice.

Activitatea ilicită s-ar fi realizat cu ocazia derulării unui contract de pază a obiectivelor, bunurilor și valorilor ce aparțin instituției publice, prin atestarea executării serviciului de pază cu un număr de agenți de securitate/schimb mult mai mare decât în realitate, în scopul de a obține un folos patrimonial injust.

De asemenea, din anchetă au rezultat indicii că, beneficiind de complicitatea unui funcționar din cadrul instituției publice, responsabil de verificarea executării contractului de pază, ar fi fost prezentate spre decontare facturi falsificate, prin contrafacerea scrierii, în cuprinsul acestora menționându-se un număr mai mare de ore prestate.

Prejudiciul cauzat este de aproximativ 1.640.000 de lei.

Polițiștii vor pune în aplicare 3 mandate de aducere, emise pe numele persoanelor bănuite, acestea urmând a fi audiate la sediul Direcției de Investigare a Criminalității Economice.

La acțiune participă polițiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, precum și polițiști cu atribuții de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, sprijiniți de echipe din cadrul Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale.

Sursa foto: Digi24.ro

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW