Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


BREAKING CORONAVIRUS | 104 decese și 4.724 de cazuri în 24 de ore. 824 de pacienți sunt internați la ATI

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 27 octombrie 2020

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat marți 4.724 de cazuri de COVID-19 și 104 decese în 24 de ore. De asemenea, 824 de pacienți sunt internați în stare gravă în secțiile ATI. În total, în România au fost înregistrate 217.216 de persoane infectate, din care 155.630 s-au vindecat și 6.574 au decedat.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor este următorul:

 

Până marți, 6.574 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 26 octombrie – 27 octombrie au fost raportate 104 decese (56 bărbați și 48 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, cinci decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 10 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 25 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 34 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 30 decese la categoria de peste 80 de ani.

100 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru patru pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 10.758. Dintre acestea, 824 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.096.526 de  teste. Dintre acestea, 28.876 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 18.498 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 10.378 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 2.952 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 27 octombrie.

Pe teritoriul României, 26.534 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.540 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 59.271 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 52 de persoane.

Buletinul transmis de Grupul de Comunicare Strategică

Date statistice


Sursa foto: Inquam photos / Octav Ganea

 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW