Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Victor Micula, dosar penal împreună cu alți patru polițiști / Fiul celebrului om de afaceri s-a dat drept agent de poliție

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 20 octombrie 2020 Etichete: , , , ,

Victor Micula, fiul lui Viorel Micula, unul dintre patronii firmei European Drinks, a fost pus sub urmărire penală, împreună cu alți patru agenți de poliție din Oradea. 

Victor Micula ar fi semnalat, în noiembrie 2018, că unul dintre rivalii săi s-ar fi urcat la volan în timp ce se afla în stare de ebrietate.

Polițiștii l-au prins în flagrant pe cel în cauză, iar fiul lui Viorel Micula ar fi fost prezent la percheziționarea acestuia, fiind îmbrăcat în polițist și având o cagulă pe față, pentru a nu fi recunoscut.

Toate aceste lucruri s-au petrecut cu permisiunea lui Ovidiu Vaida, agent de poliție în Oradea.

În noaptea de 16/17 noiembrie 2018, agentul de poliție Vaida Ovidiu, cu ocazia întreprinderii unei acțiuni polițienești de constatare în flagrant a unei posibile infracțiuni săvârșite de o persoană de sex masculin (conducerea unui autoturism sub influența alcoolului sau altor substanțe), i-a oferit lui Micula Victor spre purtare geaca sa de serviciu, cu culoare verde fosforescentă, avea pe braț emblema ”Poliția Română”, precum și o cagulă, pentru ca acesta din urmă să nu fie recunoscut de persoana reclamată și să i se creeze astfel aparența că este polițist, de natură a justifica prezența sa la fața locului, pe care Micula Victor le-a folosit cu ocazia acelui eveniment, creând convingerea celor prezenți la fața locului că este lucrător de poliție, după care a efectuat în acea noapte mai multe activități specifice unui lucrător de poliție (percheziție corporală, percheziție autovehicul, asistare la toată activitatea de constatare a infracțiunii, însoțire persoană cercetată la spital pentru recoltare de probe biologice, etc), cu permisiunea agentului de poliție Vaida Ovidiu”, potrivit Parchetului Bihor.

Sursă foto: Newsweek

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW