Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

DNA: Persoană reținută pentru trafic de influență, după ce ar fi cerut 180.000 de euro să intervină pe lângă judecători din Bacău

By Matthew Garvey , in Justitie Stirile zilei , at 23 septembrie 2020 Etichete: , ,

O persoană a fost reținută pentru trafic de influență, după ce ar fi cerut 180.000 de euro pentru intervenții la judecători din Bacău. Acesta ar fi încercat să-i facă pe magistrați să pună în libertate un om care era cercetat într-un dosar al DNA.

Procurorii DNA au reținut o persoană care ar fi cerut suma de 180.000 de euro pentru a-i determina pe judecătorii Tribunalului Bacău și pe cei ai Curții de Apel Bacău să pună în libertate un om care era cercetat de DNA, iar, apoi, să îi dea închisoare cu suspendare.

Persoana acuzată de trafic de influență i-ar fi cerut soției celui care era, inițial, cercetat de DNA, suma de 90.000 de euro în primă tranșă. Ulterior, pentru a doua tranșă, acesta a cerut tot 90.000 de euro, sumă pe care a redus-o, ulterior, la 60.000 de euro.

Persoana menționată în comunicat a fost reținută pentru 30 de zile.

În perioada 5 august 2020 – 16 septembrie 2020, inculpatul ar fi pretins 180.000 euro în schimbul intervențiilor, prin intermediul altei persoane, la judecătorii din cadrul Tribunalului Bacău și Curții de Apel Bacău, pentru a-i determina să dispună punerea în libertate a unei persoane cercetate într-un dosar al DNA, iar ulterior, în faza de judecată, aplicarea unei pedepse la închisoare cu suspendarea executării.

Concret, inculpatul ar fi pretins de la soția persoanei pentru care urma să își exercite presupusa influență, 90.000 euro ca primă tranșă și alți 90.000 euro ca a doua tranșă după realizarea intervențiilor, suma pretinsă ca primă tranșă fiind redusă pe parcurs la 60.000 euro.

La data de 22 septembrie 2020, Tribunalul București a admis cererea procurorilor și a dispus arestarea inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Procurorii din cadrul DNA au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Generale Anticorupție”, conform unui comunicat emis de DNA.

Sursă foto: Ovidiu Micsik / Inquam Photos

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] There you can find 17100 more Information on that Topic: mainnews.ro/dna-persoana-retinuta-pentru-trafic-de-influenta-dupa-ce-ar-fi-cerut-180-000-de-euro-sa-intervina-pe-langa-judecatori-din-bacau/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More on that Topic: mainnews.ro/dna-persoana-retinuta-pentru-trafic-de-influenta-dupa-ce-ar-fi-cerut-180-000-de-euro-sa-intervina-pe-langa-judecatori-din-bacau/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW