Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Șase ONG-uri solicită BEC să clarifice reglementările legate de viza de flotant

By Vîrban Robert , in Stirile zilei , at 8 septembrie 2020 Etichete: ,

Șase organizații neguvernamentale, reunite în Coaliția FiecareVot, au solicitat Biroului Electoral Central (BEC) să clarifice reglementările introduse prin Hotărârea 81 din 7 septembrie, referitoare la viza de flotant și utilizarea urnei speciale.

Organizațiile semnatare au luat act de Hotărârea nr. 81, publicată de Biroul Electoral Central pe data de 7 septembrie. Decizia conține o serie de măsuri legate de organizarea alegerilor, care se referă la votul pe listele permanente și suplimentare și votul cu urna specială.

Conform art. 2 (2)

alegătorul care, până cel mai târziu în data de 4 septembrie, şi-a stabilit reşedinţa la o altă adresă decât cea de domiciliu votează numai la secţia de votare unde este arondată strada la care îşi are reşedinţa menţionată pe actul de identitate, urmând a fi înscris în lista electorală suplimentară dacă nu a solicitat înscrierea în listele electorale permanente cu adresa de reşedinţă.

Organizațiile CIVICA, Expert Forum, Geeks for Democracy, Centrul pentru Studiul Democrației, Centrul pentru Resurse Civice și Observatorul Electoral susțin că „această reglementare nu este suficient de clară și nu stabilește ce se întâmplă cu alegătorii care primesc viza de flotant după această dată. În acest sens, consideră că BEC trebuie să acopere toate situațiile posibile și să clarifice prevederile art. 2 în spiritul prevederilor legii electorale, care stabileşte că alegătorii care au viza de reşedinţă şi nu sunt înscrişi în listele permanente pot fi adăugaţi pe listele suplimentare în ziua alegerilor, fără a stabili un termen limită pentru obţinerea vizei de reşedinţă.”

Totodată, ONG-urile afirmă că „anunţarea unor termene limită pentru obţinerea documentelor necesare votării după ce aceste termene au trecut este o practică inacceptabilă de natură să îngreuneze înțelegerea procedurilor de către participanții la procesul electoral și chiar exercitarea dreptului de vot. Mai mult, Biroul Electoral Central are competenţa de a adopta decizii în interpretarea legii, dar nu de a modifica prevederile legale sau de a adăuga la lege.”

În plus, asociațiilor susțin că „hotărârea introduce precizări privind utilizarea urnei speciale, fără a ține cont până la capăt de situația generată de COVID-19. Cu alte cuvinte, introduce proceduri similare cu cele din anii trecuți și nu detaliază suficient care sunt măsurile de siguranță pentru votarea la domiciliu sau în instituții. Mai mult, înscrierea este restrictivă, în sensul în care regula generală este că se poate realiza în preziua alegerilor, între orele 18 și 20. Decizia actuală nu ține cont de alegătorii care nu au documente și care nu pot părăsi domiciliul din cauza îmbolnăvirii sau unei suspiciuni. Cu alte cuvinte, alegătorii care nu au documente care pot dovedi faptul că nu sunt deplasabili sau sunt bolnavi nu pot vota conform reglementărilor actuale. Menționăm că ar fi fost necesară o modificare a legii din timp pentru a extinde reglementările actuale.” 

Cele șase asociații solicită BEC să clarifice aceste reglementări și să le modifice dacă este cazul și să stabilească reguli clare pentru toate categoriile de alegători, întrucât dreptul la vot nu poate fi limitat prin astfel de decizii. De asemenea, reamintim importanța transparenței decizionale și solicităm încă o dată BEC să deschidă ședințele către public, cum se întâmplă în multe alte țări precum Republica Moldova, Macedonia sau Serbia.

 

Sursa foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW