Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

USR propune două zile de vot la alegerile parlamentare pentru românii din afara țării

By Vîrban Robert , in Politic Stirile zilei , at 8 septembrie 2020 Etichete: , , ,

Senatorul USR Radu Mihail a depus marţi, în Parlament, un proiect legislativ care prevede ca românii din afara țării să aibă la dispoziţie două zile pentru a vota la alegerile parlamentare din acest an, iar numărul de parlamentari care îi reprezintă pe românii din afara țării să fie mărit la 14, informează AGERPRES.

„Suntem în linie dreaptă în pregătirea alegerilor, iar în diaspora, după cum se ştie, totul este decalat cu două săptămâni pentru alegerile parlamentare. Pentru că Guvernul PNL nu a acordat suficient de multă atenţie problematicii specifice a diasporei la alegeri, respectiv asigurării condiţiilor pe care le-am avut anul trecut la prezidenţiale, pentru ca totul să se desfăşoare bine şi ca toţi românii din diaspora care vor să poată vota în condiţii decente, am depus astăzi o iniţiativă legislativă care, pe de o parte, preia toate facilităţile pe care le-am introdus anul trecut pentru alegerile prezidenţiale, astfel încât votul să se desfăşoare în două zile. (…) Al doilea punct important este reducerea pragului listei de semnături la 0,5% pentru că în diaspora, în condiţiile actuale de pandemie, va fi foarte dificil să fie strânse semnăturile”, a declarat Radu Mihail, la Palatul Parlamentului.

Senatorul USR a adăugat că proiectul legislativ mai prevede mărirea numărului de parlamentari pentru diaspora şi anume 4 senatori şi 10 deputaţi.

„Noi vrem să avem 300 de parlamentari şi vrem ca între cei 300 de parlamentari diaspora să fie bine reprezentată. Din păcate, Parlamentul actual nu merge în această direcţie, şansele sunt minime să obţinem 300 de parlamentari în legislatura următoare, de aceea insistăm ca în Parlamentul care urmează, pentru alegerile din 6 decembrie, numărul de parlamentari de diaspora să fie unul corect”, a afirmat el.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW