Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Consiliul Național al Elevilor: Dacă situaţia va continua în felul acesta, vom solicita amânarea începerii anul şcolar

By Matthew Garvey , in Stirile zilei , at 29 august 2020 Etichete: ,

Consiliul Național al Elevilor își exprimă dezacordul cu privire la declarațiile venite din partea autorităților și amenință că va solicita amânarea începerii noului an școlar, dacă situația nu se va schimba.

Consiliul Național al Elevilor consideră că autoritățile ar adapta măsurile de siguranță la infrastructura din școli, nu invers, așa cum elevii consideră că ar trebui să se întâmple.

Observăm, astfel, faptul că autorităţile adaptează măsurile de siguranţă la infrastructura din şcoli, nicidecum invers, cum ar trebui de fapt. Această practică a fost confirmată şi în proiectul de ordin comun al ministrului educaţiei şi cercetării şi al ministrului sănătăţii, care prevede obligativitatea păstrării unei distanţe de 1 metru între elevi, deşi, până acum, experţii epidemiologi anunţau o distanţă minimă de 1,5 metri”, au declarat elevii, printr-un comunicat emis sâmbătă.

În plus, reprezentanții elevilor cer statului să li se asigure pachetul minim de protecție sanitară, ținând cont că învățământul de stat este gratuit în România.

Într-un sistem de învăţământ de stat, care este, cel puţin în teorie, gratuit, este inadmisibil ca elevilor să nu li se asigure pachetul minim de protecţie pentru întoarcerea la şcoală”, afirmă Consiliul Naţional al Elevilor.

Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor, amenință că vor cere amânarea începutului școlar, dacă situația prezentată de aceștia va rămâne la fel.

Anul şcolar va începe cu dacă şi cu parcă. La momentul de faţă, asta e tot ceea ce am primit din partea statului român: bănuieli, presupuneri şi lipsă de asumare. Dacă situaţia va continua în felul acesta, vom solicita amânarea începerii anul şcolar, până când autorităţile vor lua în serios deschiderea şcolilor şi nu vor mai juca la cacealma siguranţa elevilor din România”, a declarat Rareş Voicu.

Sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW