Procesul Gornet: Autoritățile locale au majorat de 8 ori daunele cerute pentru că satul a fost băgat în carantină | Cum s-a apărat DSU
Autoritățile locale din comuna prahoveană Gornet au crescut daunele cerute în instanță de la 500.000 la 4 milioane de euro după ce satul a fost băgat în caratină, din cauza numărului mare de infectări cu COVID-19. Informația a fost anunțată de avocatul primăriei la Curtea de Apel București, unde a avut loc procesul prin care s-a cerut și încetarea carantinei. Judecătorii au rămas în pronunțare.
UPDATE: Curtea de Apel București va dicta verdictul pe 4 august.
Avocatul Bogdan Dumitru, cel care reprezintă comuna Gornet a venit în sala de judecată cu întrebări pentru reprezentantul DSU, însă instanța nu a fost de acord ca acestea să fie adresate: ”Curtea le apreciază ca nefiind pertinente să dezlege cauza”, a decis instanța.
Totodată, avocatul a depus trei buletine de analize medicale ale primilor pacienți infectați care, între timp, au devenit negativi.
”După ce s-au comunicat aceste înscrisuri cu documente medicale, le-am analizat și am constatat că nu erau cele 15 persoane infectate pe teritoriul satului la momentul impunerii carantinei. Măsurile se instituie pe baza evaluării (nu s-a făcut nicio evaluare), se constată că riscul răspândirii nu poate fi controlat și trece pragul stabilit de INSP; măsurile trebuie să fie proporționale. (…) După 22 nu s-a răspândit virusul, iar celelalte persoane erau în izolare sau în spital, ba chiar trei persoane au fost depistate negativ (inclusiv primul pacient, dascălul). (…) La momentul intrării în vigoare a ordinului, pe raza satului erau doar două persoane în izolare la domiciliu; rata de infectare – 0,69 la mia de locuitori, cu mult sub 3%. Nu s-a transmis de la primii la alte persoane, erau in izolare”, a spus avocatul în sala de judecată,
El a mai afirmat că locuitorii comunei au fost afectați de carantină și că unii și-au pierdut locurile de muncă.
Cum s-a apărat DSU
La rândul său, consilierul Departamentului pentru Situații de Urgență a spus în fața instanței că decizia de carantinare este corectă și că a fost luată pe baza datelor de la Direcția de Sănătate Publică.
”Actele din dosar nu dovedesc niciun prejudiciu efectiv. Nu încetări de contract sau alte astfel de documente. Simpla afirmație că s-a creat un prejudiciu nu este suficientă”, a spus reprezentantul DSU.
Procesul
Autoritățile locale au atacat în instanță ordinul șefului DSU prin care s-a dispus carantinarea satului și au cerut plata de daune morale pentru cetățeni.
Un număr de 450 de persoane au rămas fără locuri de muncă după ce localitatea a fost carantinată. De asemenea, locuitorii comunei nu sunt primiţi în magazine, farmacii şi alte locuri publice din comunele limitrofe, fiind total izolaţi şi chiar „apostrofaţi”, conform avocatului care reprezintă primăria.
Foto: Facebook
Comentarii
… [Trackback]
[…] There you will find 9712 additional Info on that Topic: mainnews.ro/procesul-gornet-autoritatile-locale-au-majorat-de-8-ori-daunele-cerute-pentru-ca-satul-a-fost-bagat-in-carantina-cum-s-a-aparat-dsu/ […]
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/procesul-gornet-autoritatile-locale-au-majorat-de-8-ori-daunele-cerute-pentru-ca-satul-a-fost-bagat-in-carantina-cum-s-a-aparat-dsu/ […]