Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Prefectul de Argeș spune că momentan nu este nevoie de carantinarea unei localități din județ: Vom propune măsuri care vizează o generalizare a portului măştii

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 27 iulie 2020 Etichete: ,

Prefectul Emanuel Soare spune că momentan nu există date care să impună carantinarea unei localități din Argeș, asta cu toate că cele mai multe noi îmbolnăviri cu Covid-19 raportate de la o zi la alta sunt înregistrate în acest județ.

 „Nu avem, în acest moment, date care să ne conducă spre adoptarea acestei ultime soluţii şi măsuri privind carantina şi izolarea. În acest moment analizăm datele, probabil că mâine dimineaţă (marţi – n. r.) vom organiza o întâlnire a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă unde vom analiza pe care DSP o va prezenta, (…) vom discuta şi vom vedea ce măsuri se vor impune. Nu este în acest moment contextul creat astfel încât să carantinăm vreo localitate din judeţul Argeş. Mâine avem toate datele, le vom analiza în Comitet care este forul legislativ suprem la nivel judeţean şi vom vedea ce măsuri vor fi luate, dar ca să putem solicita carantinarea zonală trebuie ca toţi cei opt indicatori să fie îndepliniţi. Ei bine, ei  nu sunt îndeplinii în acest moment de către nicio localitate”, a declarat luni prefectul de Argeş, Emanuel Soare, la finalul unei întâlniri cu primarii din judeţ.

Prefectul de Argeș spune că va propune în Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) “generalizarea portului măștii”.

 „Vom propune măsuri care vizează o generalizare a portului măştii. Vom merge pe ideea că masca ar trebui să devină obligatorie oriunde există mai mult de două persoane care se întâlnesc, indiferent că este spaţiu public sau spaţiu închis, vom merge pe acest tip de măsuri pentru că în acest context legislativ în care economia trebuie să funcţioneze,  oamenii trebuie să se mişte, e clar să se realizează aglomerări urbane în mod special în spaţiile deschise şi atunci trebuie să prevenim aceste focare care au fost deja identificate la nivelul judeţului Argeş ca fiind posibile puncte vulnerabile şi o explicaţie a numărului mare de cazuri” a mai afirmat Emanuel Soare, citat de news.ro.

sursa foto: Inquam photos/Octav Ganea

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW