Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


Senatorii au respins proiectul de lege pentru desființarea Secției Speciale

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 21 iulie 2020 Etichete: ,

Senatorii au respins, marți, proiectul de lege pentru desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din Justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Proiectul a fost respins cu  76 de voturi „pentru” respingere, 41 „împotrivă” şi 14 abţineri, proiectul inițiat de USR și fostul ministru al Justiției Ana Birchall a picat. Senatul este camera decizională.

Senatorii juriști au dat raport de respingere, luni, proiectului de lege al USR privind desființarea Secției Speciale de Investigare a Infracțiunilor din Justiție. Raportul urmează să intre în dezbaterea plenului marți, la vot final.

La sfârșitul lunii iulie, inițiativa USR a fost respinsă și de Camera Deputaților, iar Senatul este forul decizional.

Votul de respingere al proiectului de lege a fost dat de senatorii PSD care dețin majoritatea în Comisia Juridică. Astfel raportul intră marți, în dezbaterea plenului.

Proiectul de lege a fost semnat de 41 de parlamentari de la USR şi de către fostul ministrul al Justiției Ana Birchall și are ca obiect de reglementare desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Birchall: Secția Specială nu este în beneficiul actului de justiție

„Această secție nu este în beneficiul actului de justiție atât timp cât, de exemplu, potrivit legii, are competența de a retrage, discreționar, căi de atac sau de  a reține tot dosarul, indiferent de infracțiunea cu care este sesizată. Cu alte cuvinte, orice persoană care este urmărită, cercetată și face o plângere la această Secție Specială, SIIJ are competența să rețină tot dosarul.

 Fie că vorbim de infracțiuni grave, omor, proxeneți, bande de tâlhari, criminalitate organizată, viol, omor orice alt tip de infracțiune, repet orice persoană care înțelege să facă o plângere la Secția Specială, SIIJ, conform articolului 88 indice 1 alin.2, are competența să rețină și să continue cu acel dosar. În august 2019, în cadrul Ministerului Justiţiei, am constituit și coordonat un grup de lucru care a analizat recomandările GRECO, recomandările MCV, Comisiei de la Veneţia, precum și toate punctele de vedere primite atât de la instituţiile relevante din sistemul judiciar, cât şi de la toate asociaţiile profesionale. Această analiză a cuprins şi alte recomandări venite de la fiecare român care ne-a scris trimițând petiții și scrisori la minister.

Principala concluzie a fost desființarea SIIJ, în regim de urgență, existând și suspiciunea că Secţia Specială a fost inființată tocmai ca să transfere dosare sensibile de la DNA la SIIJ, „care ar putea fi mai predispusă intervenţiilor şi presiunilor exterioare, de ordin politic, decât o instituţie consacrată şi consolidată în timp precum DNA”, tocmai pentru că SIIJ are competenţa de a ancheta orice persoană, dacă în plângere este menţionat şi un magistrat”, a mai explicat Birchall.

Știre în curs de actualizare

Inquam Photos / George Calin

Comentarii


  • Wow, awesome weblog structure! How lengthy have
    you been blogging for? you made blogging glance easy.
    The whole glance of your website is fantastic, let alone the content!

    You can see similar here sklep internetowy

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW