Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Schimbări de ultimă oră pentru românii care călătoresc în Grecia. Anunțul făcut de autoritățile elene

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Stirile zilei , at 14 iulie 2020 Etichete: , , ,

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că autoritățile elene au făcut schimbări de ultim moment care se aplică turiștilor români care călătoresc în Grecia. Începând de miercuri, de la ora 06.00, toți cetățenii români ar fi trebuit să prezinte la intrarea în Grecia, prin vama Kulata – Promachonas, un document care să ateste că nu sunt infectați cu coronavirus. 

Termenul de la care se aplică această nouă regulă a fost devansat pentru 15 iulie, ora 00.01.

„În continuarea informațiilor cu privire la condițiile de intrare a turiștilor în Republica Elenă prin punctul de frontieră de la Kulata – Promachonas, MAE precizează că, în conformitate cu informațiile de ultimă oră publicate de autoritățile elene pe site-ul  https://travel.gov.gr, a fost modificat termenul de la care se aplică obligativitatea prezentării testului molecular negativ pentru infecția cu COVID-19. Astfel, deși inițial autoritățile elene au comunicat că această condiție se aplică începând cu data de 15 iulie ora 06.00, conform informațiilor comunicate public în cursul zilei de astăzi, termenul a fost devansat, respectiv 15 iulie, ora 00.01. MAE reamintește că testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie emise în limba engleză și să conțină numele și prenumele persoanei testate, precum și seria și numărul cărții de identitate sau ale pașaportului persoanei respective„, a anunțat MAE.

sursa foto: Pixabay

 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW