Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege al Guvernului privind carantina și izolarea

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 9 iulie 2020 Etichete: , ,

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, joi seară, proiectul de lege al Guvernului privind carantina și izolarea. Social-democrații au depus cele mai multe amendamente. Au fost propuse mai multe variante pentru definiția carantinei și izolării. Cât despre tratament, este menționată explicit necesitatea acceptului celui vizat. Senatul va fi forul decizional.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 266 de voturi ”pentru”, 11 ”împotrivă”, 8 abţineri, iar un deputat nu a votat.

„Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează exclusiv pentru apărarea securităţii sanitare naţionale, respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor şi a ordinii publice. Toate măsurile dispuse vor fi proporţionale cu situaţia care le-a determinat şi vor fi aplicate în mod nediscriminatoriu”, arată un amendament al grupului parlamentar al PSD la proiectul de lege.

Lista amendamentelor poate fi constatată AICI

Un alt amendament al PSD arată că, la definiţia „carantina persoanelor” a fost adăugat că ea poate fi hotărâtă printr-o decizie motivată a DSP pentru fiecare persoană.

„Carantina persoanelor – măsură de prevenire a răspândirii bolilor infectocontagioase, constând în separarea fizică a persoanelor suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent patogen, de alte persoane, în spaţii special desemnate de către autorităţi, la domiciliu sau în locaţia declarată de către persoana carantinată stabilita prin decizie motivată a Direcţiei de Sănătate Publică pentru fiecare persoană identificată, decizie care va conţine menţiuni cu privire la data si emitentul actului, numele si datele persoanei carantinate, durata măsurii si calea de atac prevăzută de lege”, conform sursei citate.

PSD are un amendament care defineşte „persoana suspectă” ca provenind „din zona în care există epidemie, risc epidemiologic, cu un agent patogen, pe perioada de incubaţie, în baza dovezilor ştiinţifice sau persoana care a intrat în contact direct cu o persoană infectată, sau bunuri contaminate cu agentul patogen, până la trecerea perioadei de incubaţie sau apariţia semnelor sau simptomatologiei clinice sau paraclinice a bolii”.

Social-democraţii mai au un amendament depus care spune că: „Măsurile prevăzute la art. 6 se aplică, pentru grupuri populaţionale care sunt susceptibile de a prezenta risc epidemiologic şi biologic pentru sănătatea publica, de către Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă iar, în cazuri individuale, prin decizie motivată a Direcţiei de Sănătate Publică pentru fiecare persoană identificată, decizie care va conţine menţiuni cu privire la data si emitentul actului, numele si datele persoanei carantinate, durata măsurii si calea de atac prevăzută de lege. Măsurile şi grupurile populaţionale se stabilesc de către Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă în baza propunerii Grupului de suport tehnico – ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României”.

Când se va institui carantina

Social-democrații propun ca situațiile de risc epidemiologic și biologic pentru care se instituie carantină să fie definite ca: „urgenţa de sănătate publica de importanta internaţionala, certificată prin hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, în baza declaraţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii”.

Se instituie carantină şi pentru situaţiile de „pandemie declarată de Organizaţia Mondiale a Sănătăţii şi certificată prin Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă”, sau „în caz de risc biologic sau epidemiologic iminent identificat şi constatat de structurile aflate în coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau de către instituţiile aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii”, propune PSD.

Prevederea în varianta proiectului de lege al Guvernului este: „eveniment neobişnuit sau neaşteptat identificat şi constatat de structurile aflate în coordonarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau de către instituţiile aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii”.

Inquam Photos / George Calin

Știre în curs de actualizare

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW