Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

LIVE | Președintele și premierul lansează Planul Național de Investiții și Relansare Economică. Iohannis: România s-a confruntat cu cea mai dificilă perioadă din ultimii 30 de ani – VIDEO

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Politic , at 1 iulie 2020 Etichete: , ,

Președintele României Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban prezintă, miercuri, Planul Național de Investiții și Relansare Economică, într-un eveniment ce are loc la Clubul Diplomatic. 

Planul Național de Investiții și Relansare Economică poate fi consultat aici.

Klaus Iohannis:Cu toții traversăm o perioadă extrem de dificilă. Chiar dacă avem de gestionat în continuare criza sanitară, trebuie să pregătim măsurile de relansare economică. Depinde numai de noi să transformăm provocările actuale în oportunități. Pe fondul pandemiei, România s-a confruntat cu cea mai dificilă perioadă din ultimii 30 de ani, care a scos la ivceală lipsa cronică de preocupare a guverenelor anterioare. S-a reușit gestionarea unei situații foarte complicate, care a necesitat o continuă reajustare a măsurilor. Trebuie să ne adaptăm la noile condiții, să devenim mai competititivi. Traversăm o criză mondială fără precedent, iar răspunsurile noastre trebuie să fie pe măsură. A venit momentul ca toate măsurile economice să fie incluse într-un singur plan și să turăm motoarele pentru relansarea economică. M-am implicat direct în găsirea celor mai bune măsuri de dezvoltare economică. Modelul economic al guvernărilor PSD, bazat exclusiv pe consum și fără viziune pe termen lung, a neglijat total așteptările românilor. Românii ar fi trebuit să beneficieze deja de infrastructură modernă de transport, de școli moderne, de acces la rețeaua de gaze. În schimb, România e pe ultimul loc din UE la calitatea drumurilor și la jumătatea inferioară a clasamentului la eficiența transportului. Este important să înțelegem că toate progresele acumulate acum în criză trebuie accelerate și duse mai departe. Avem o singură cale să ne dezvoltăm – investitții prin care să reclădim România din temelii. Numai prin investiții vom putea relansa România. Lecțiile dure ale pandemiei ne-au arătat că este absolut obligatoriu să ne consolidăm securitatea sanitară, alimentară și energetică. Guvernul m-a asigurat că în următorii ani vor fi gata lucrărrile de infrastructură aflate în derulare și vor fi începute altele. Însă orice plan de investiții ambițios necesită finanțare pe măsură. Din acest motiv, fondurile europene trebuie să devină un pilon esențial al dezvoltării noastre. Este important să valorificăm cât mai bine mecanismele europene de dezvoltare. Avem datoria ca în următorul exercițiu financiar european să fructificăm oportunitățile financiare, pentru a stimula creșterea economică și de a crea locuri de muncă. Am toată încrederea că împreună ci românii vor depăși dificultățile actuale”

Ludovic Orban: „Urmăm un model care este bazat pe investiții, pe digitalizare, pe inovare, pe creșterea capacității companiilor din România, pe creșterea semnificativă a exporturilor. În programul elaborat am încercat să ținem cont de problemele cu care se confruntă România care au fost accentuate de criza economică declanșată de pandemie. Am constatat că accesul companiilor la capital, la resurse, la tot ce înseamnă resursele care pot fi mobilizate fie din fonduri europene fie din zona financiar bancară, este extrem de dificil și de restrâns. Am gândit de la începutul crizei să asigurăm cât mai multe lichidități în companii. Cele mai multe măsuri luate au urmărit acest obiectiv. Pe lângă IMM Invest, vă anunț că în curând vom primi aprobarea pentru schema de ajutor de stat pentru garantarea creditelor companiile care nu sunt IMM-uri. Am gândit un întreg sistem de granturi pentru companii care să fie finanțat din fonduri europene – granturi pentru microîntreprinderi, pentru IMM, și granturi mai mari, între 2-6 milioane de euro, pentru a susține investițiile companiilor. Este momentul ca liderii politici să iasă din mlaștina demagogiei și populismului, din discursul SF, care creează așteptări ce nu pot fi onorate. Vremea în care politicienii promiteau luna de pe cer trebuie să înceteze. Din partea Guvernului trebuie să se audă adevărul și doar vocea rațiunii, bazat pe un suport real de dezvoltare. Degeaba avem gaz dacă nu conecăm românii – și aici avem prevăzute fonduri. Companiile inteligente gândesc sisteme integrate, să realizeze cât mai multe procese tehnologice. Nu vom putea acorda salarii mari atâta timp cât nu dezvoltăm aceste industrii și domenii unde există valoare adăugată. În perioada care va veni, vă spun limpede că investitțiile derulate de Guvern se vor accelera, iar această accelerare trebuie să provină dintr-un întreg management. Nu putem dezvolta infrstructura atât timp cât o procedură de licitație durează și 5 ani. Într-o țară normală durează 6 luni”

sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW