Premierul susține că nu a avut informații despre faptul că la Unifarm s-ar fi derulat proceduri ilegale

Premierul Ludovic Orban a declarat că nu a avut informații că la Unifarm „s-ar fi derulat proceduri care nu respectă legea sau că ar fi existat suspiciuni de corupţie”, după ce șeful Unifarm, Adrian Ionel, a fost plasat sub control judiciar fiind acuzat de procurorii DNA de luare de mită.
„Eu nu am avut niciun fel de informaţii, nici eu, nici alţi colegi de ai mei despre faptul că la Unifarm s-ar fi derulat proceduri care nu respectă legea sau că ar fi existat suspiciuni de corupţie. Ăsta e primul şi cel mai important lucru pe care vreau să-l spun”, a spus Orban, la Realitatea Plus.
Ludovic Orban a explicat că „toată lumea încearcă să creeze o legătură între Guvern şi directorul Unifarm”.
„Noi l-am găsit în funcţie pe directorul Unifarm Adrian Ionel, mandatul lui expiră în 14 iulie. Nu am luat decizia să îl schimbăm pentru că în plină pandemie să stai să umbli la conducerea entităţilor numai dacă am fi avut informaţii suficiente de clare şi de precise am fi putut să-l schimbăm. Era complicat să îl schimbi din funcţie, pentru că se ştie că procedura de schimbare a unui Consiliu de Administraţie şi a unui manager, în condiţiile legislaţiei actuale, e destul de complicat, adică trebuie să îi plăteşti toate veniturile pe care le-ar fi obţinut până la sfârşitul mandatului”, a subliniat Orban.
Premierul României a mai spus că dacă șeful Unifarm este vinovat de corupție, el trebuie pedepsit de justiție.
„Unifarm a avut un rol important, pentru că ne-a salvat din multe situații. (…) Dacă au existat acte de corupţie şi dacă DNA are aceste date privitoare la fapte de corupţie, dacă cineva a greşit, trebuie să fie pedepsit”, a mai spus premierul.
Inquam Photos / Octav Ganea



