Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Ministrul Transporturilor, despre punerea în funcțiune a magistralei de metrou din Drumul Taberei: Termenul asumat pentru data de 30 iunie nu poate fi respectat

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 22 iunie 2020 Etichete: ,

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a anunțat, luni, că punerea în funcțiune a magistralei M5 nu va putea fi pusă în funcțiune până pe data de 30 iunie, deși acesta a fost inițial termenul asumat de autorități.

„Am asistat la un moment istoric și anume, primul tronson de metrou construit de la zero, în România, după 1989 cu care a circulat o garnitură de tren. Pot să afirm fără să greșesc că într-adevăr lucrările executate la magistrala M5 sunt de-a dreptul spectaculoase, atât prin arhitectura deosebită, cât și prin tehnologia de ultimă generație folosită

De asemenea, sistemele de automatizare și siguranță a traficului sunt de ultimă generație.

După cum știți, lucrările la magistrala M5, au avut o traiectorie foarte complicată. După ce în 2011 s-a semnat contractul pentru executarea lucrărilor, în intervalul 2013-2015 susținerea financiară a acestui proiect a lipsit cu desăvârșire. Suntem în 2020 și constatăm următoarele: structurile și finisajele pentru magistrala M5 sunt finalizate, eventual putem vorbi de mici retușuri.

Din păcate, termenul asumat, neforțat, de către antreprenori, consultanți și beneficiari, și anume darea în folosință cu călători pentru data de 30 iunie 2020 nu poate fi respectat. Din acest motiv, vreau să îmi cer scuze public, în numele celor 18 ministri și opt directori generali care au condus Ministerul Transporturilor și Metrorex din 2011 până în prezent.

Scuzele le adresez locuitorilor din Drumul Taberei în special și bucureștenilor în general”, a declarat Lucian Bode.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW