
Candidatul dreptei la Primăria Capitalei a anunțat, duminică, în cadrul undei conferințe de presă, că va depune plângere penală împotriva primarului Sectorului 5 și şefului companiei de salubritate de la Sectorul 5 şi şefului Poliţiei Locale de la Sectorul 5.
Plângerea penală vine ca urmare a evenimentului de săptămâna aceasta când candidatul dreptei la Primăria Capitalei, Nicușor Dan, a fost întrerupt din conferința de presă de mașinile de gunoi ale Primăriei Sector 5.
.„O să fie mâine (luni – n.r.) la Parchet o plângere penală împotriva primarului Sectorului 5, şefului companiei de salubritate de la Sectorul 5 şi şefului Poliţiei Locale de la Sectorul 5” a declarat Nicuşor Dan într-o conferinţă de presă la care a participat, duminică după amiază.
Nicușor Dan a spus că nu va depune plângere și pe numele Gabrielei Firea, menționând însă că Primarul General al trebui să dea un punct de vedere referitor la eveniment.
„Nu împotriva Gabrielei Firea, pentru că nu are nimic direct. Ea este responsabilă politic şi trebuie să dea un răspuns din partea PSD Bucureşti dacă este sau nu este de acord cu acţiunile de alaltăieri şi de acum două săptămâni” a mai spus Nicuşor Dan.
Vezi și USR, plângere penală la DNA împotriva Gabrielei Firea și a primarului Sectorului 5
sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea



