Stirile zilei

Eurodeputații cer Comisiei Europene un acord pentru drepturile lucrătorilor sezonieri

Într-o rezoluție adoptată vineri, Parlamentul îndeamnă Comisia să evalueze situația generală a muncitorilor  transfrontalieri și sezonieri. Eurodeputații solicită Comisiei Europene să ia măsuri urgente pentru a proteja sănătatea acestor lucrători.

Eurodeputații mai cer Comisiei Europene un acord rapid privind “coordonarea sistemelor de securitate socială”, ca măsură pentru combaterea fraudei și încălcării drepturilor lucrătorilor mobili.

Într-o rezoluție adoptată vineri, Parlamentul îndeamnă Comisia să “evalueze situația generală a ocupării forței de muncă și condițiile de sănătate și de siguranță ale lucrătorilor transfrontalieri și sezonieri, inclusiv rolul agențiilor de muncă temporară, al agențiilor de recrutare, al altor intermediari și al subcontractanților, pentru a identifica lacunele de protecție și eventuala necesitate de a revizui cadrul legislativ existent”.

De asemenea, deputații solicită Comisiei să prezinte „noi orientări specifice pentru lucrătorii transfrontalieri și sezonieri în contextul COVID-19, să propună soluții pe termen lung pentru a face față practicilor abuzive de subcontractare și să se asigure în mod prioritar că Autoritatea Europeană a Muncii (ELA) devine pe deplin operațională”.

Rezoluția a fost adoptată cu 593 voturi pentru, 34 împotrivă și 38 abțineri. Comisia Europeană urmează să prezinte în scurt timp orientări pentru protejarea lucrătorilor transfrontalieri și sezonieri.

„Statele membre trebuie să consolideze capacitatea inspecțiilor muncii și să asigure locuințe de calitate, care ar trebui decuplate de la remunerația lor”, se arată în textul citat de HotNews.ro.

sursa foto: Inquam Photos / Raul Stefan

Articole Recomandate

Back to top button