România participă la proiectul de asistență Team Europe și inițiativa The Coronavirus Global Response
România va lua parte la proiectul de asistenţă internaţională Team Europe, care a fost principalul subiect pe agenda oficialilor europeni la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Externe. Totodată, ţara noastră este parte a iniţiativei de strângere de fonduri The Coronavirus Global Response, a informat Ministerul Afacerilor Externe.
Miniştrii şi secretarii de stat responsabili cu cooperarea pentru dezvoltare din statele membre ale Uniunii Europene au analizat – la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Externe – componenta dezvoltare, organizată luni prin sistem videoconferinţă – programul menit să asigure sprijin statelor în curs de dezvoltare sau slab dezvoltate, care întâmpină dificultăţi în combaterea pandemiei de COVID-19, se arată într-un comunicat al MAE.
„Organizaţia Naţiunile Unite a făcut un apel la statele lumii să lucreze împreună în combaterea acestei pandemii. Prin Uniunea Europeană, am răspuns şi suntem parte a acestui efort care contribuie la siguranţa noastră, a tuturor”, a afirmat reprezentantul României, secretarul de stat pentru relaţii interinstituţionale, Daniela Gîtman.
Astfel, ţara noastră se raliază ideii că solidaritatea nu trebuie să fie doar o noţiune lipsită de conţinut – câtă vreme nu este combătut în toate regiunile de pe glob, noul coronavirus va continua să fie o ameninţare pentru noi toţi.
Oficialul român a subliniat, totodată, necesitatea susţinerii statelor din vecinătatea estică şi a făcut referire la consistentul ajutor, de 3,5 milioane de euro, pentru combaterea pandemiei, pe care România l-a acordat recent Republicii Moldova.
Ca parte a proiectului Team Europe (Echipa Europa), ţara noastră şi-a reconfigurat peste jumătate din proiectele umanitare şi de asistenţă pentru acest an, gestionate de Ministerul Afacerilor Externe prin Agenţia de Cooperare pentru Dezvoltare (RoAid).
„Avem două criterii în alocarea acestor programe: pe termen scurt, ajutorarea statelor vulnerabile în actualul context; pe termen mediu, programele noastre vizează consecinţele acestei pandemii, acolo unde sistemele de sănătate sau economice sunt depăşite”, a afirmat secretarul de stat Daniela Gîtman, conform sursei citate.
Potrivit angajamentelor asumate, România va continua acordarea de asistenţă pentru dezvoltare în regiunile învecinate, precum Balcanii de Vest, ţările din Parteneriatul Estic şi în Africa, cu precădere Africa sub-sahariană. Programul Multianual Strategic privind cooperarea internaţională pentru dezvoltare şi asistenţă umanitară în perioada 2020-2023 va ţine, de asemenea, cont de aceste două coordonate.
Printre priorităţile de finanţare ale României, în cadrul iniţiativei Team Europe, se numără întărirea capacităţii instituţionale a sistemelor de sănătate, asigurarea securităţii alimentare, administrarea durabilă a resurselor de apă, combaterea ştirilor false în contextul pandemiei. Un alt mijloc de asistenţă este cel al educaţiei, unde, comparativ cu anul universitar 2019-2020, România a dublat numărul de burse acordate tinerilor din statele africane.
În contextul pandemiei COVID-19, la reuniunea informală a miniştrilor responsabili cu cooperarea pentru dezvoltare din statele membre ale Uniunii Europene a fost invitat să participe şi directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).
În acest context, menţionează comunicatul MAE, secretarul de stat Daniela Gîtman a evidenţiat faptul că România este parte a iniţiativei de strângere de fonduri intitulată „The Coronavirus Global Response”, care are ca obiectiv dezvoltarea, producerea şi mobilizarea de tratamente.
sursa foto: nytimes.com
Comentarii
… [Trackback]
[…] Read More to that Topic: mainnews.ro/romania-participa-la-proiectul-de-asistenta-team-europe-si-initiativa-the-coronavirus-global-response/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/romania-participa-la-proiectul-de-asistenta-team-europe-si-initiativa-the-coronavirus-global-response/ […]
… [Trackback]
[…] Find More on that Topic: mainnews.ro/romania-participa-la-proiectul-de-asistenta-team-europe-si-initiativa-the-coronavirus-global-response/ […]