Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

CCR explică de ce a picat legea abrogării pensiilor speciale: Încalcă independența magistraților și decizii anterioare ale Curții

By Robert Madaianu , in Justitie Stirile zilei , at 5 iunie 2020 Etichete: ,

Abrogarea pensiilor speciale încalcă independența magistraților iar legea prin care s-a încercat eliminarea acestor pensii este contrară unor decizii anterioare ale Curții Constituționale. Argumentele apar în motivarea deciziei prin care CCR a declarat, în luna mai, neconstituțională această lege. Sesizările au fost depuse la CCR de Instanța Supremă și de Avocatul Poporului.

CCR: Reglementare lacunară

Judecătorii Curții Constituționale critică vehement legea, despre care spun că nu răspundă la cee ace s-a dorit a se modifica prin actul normativ.

”Curtea constată că deficiențele anterior sesizate și analizate determină, într-adevăr, o reglementare lacunară, care nu răspunde în mod real intenției de reglementare. În mod obiectiv o astfel de reglementare, cuprinzând un ”amalgam” de norme cu caracter abrogator, nu poate să rezolve ”problema” enunțată de inițiatori în debutul expunerii de motive, determinând, în schimb, insecuritatea juridică în ceea ce privește regimul juridic al pensiilor”, potrivit motivării.

Legea încalcă decizii anterioare ale CCR

În documentul citat, judecătorii de la Curtea Constituțională arată că CCR a decis, în trecut, că pensiile de serviciu nu sunt un privilegiu, iar actuala lege încalcă deciziile anterioare.

”Legea adoptată pornește de la o premisă contrară deciziilor Curții Constituționale
prin care s-a statuat în mod expres faptul că pensiile de serviciu nu constituie un privilegiu”, au scris judecătorii CCR în document.

În plus, CCR a fost de părere că abrogarea pensiilor încalcă independența magistraților.

”Cu referire la statutul magistraților, analizat cu precădere în sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, legea criticată nesocotește atât soluția cât și considerentele deciziilor menționate, prin care Curtea Constituțională a statuat, în mod consecvent, că abrogarea reglementărilor referitoare la pensia de serviciu a magistraților (judecători, procurori, magistrați-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție și Curtea Constituțională, judecători ai Curții Constituționale) încalcă dispozițiile constituționale care consacră independența justiției”, potrivit sursei citate.

Context

În mai, CCR a admis sesizările Înaltei Curți de Casație și Jutiție și a Avocatului Poporului împotriva legii prin care au fost abrogate toate pensiile speciale cu exceția celor din Armată și Ministerul de Interne.
Sesizările au venit după ce Camera Deputaţilor a adoptat, pe 28 ianuarie, proiectul de lege privind abrogarea pensiilor speciale, inclusiv pensiile magistraților.

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] There you will find 34802 additional Information on that Topic: mainnews.ro/ccr-explica-de-ce-a-picat-legea-abrogarii-pensiilor-speciale-incalca-independenta-magistratilor-si-decizii-anterioare-ale-curtii/ […]

  • … [Trackback]

    […] Info to that Topic: mainnews.ro/ccr-explica-de-ce-a-picat-legea-abrogarii-pensiilor-speciale-incalca-independenta-magistratilor-si-decizii-anterioare-ale-curtii/ […]

  • … [Trackback]

    […] Information to that Topic: mainnews.ro/ccr-explica-de-ce-a-picat-legea-abrogarii-pensiilor-speciale-incalca-independenta-magistratilor-si-decizii-anterioare-ale-curtii/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW