Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


SURSE Fostul șef din Poliția Capitalei, acuzat că a mințit și a infectat personalul Spitalului Gerota, audiat. Ce a declarat în fața anchetatorilor

By Robert Madaianu , in Justitie Stirile zilei , at 29 mai 2020 Etichete: , ,

Nelu Lupu, fostul adjunct al Poliției Capitalei, vizat într-un dosar penal în contextul pandemiei, a fost audiat de polițiști în dosarul instrumentat cu procurorii de la Parchetul General, potrivit unor surse. Lupu a ajuns în atenția anchetatorilor după ce a fost acuzat că, în contextul în care ar fi mințit când s-a întors din Israel, ar fi infectat personalul Spitalului Gerota din București.

Audierea a avut loc în urmă cu aproximativ două săptămâni. Lupu a fost internat în spital, fiind infectat cu noul coronavirus, însă s-a vindecat.

Potrivit surselor Main News, Lupu a afirmat în timpul audierii că nu a comis infracțiunea de fals, că vizita în Israel a fost ecumenică și că, la momentul respectiv, această țară nu era considerată zonă roșie. El consideră că s-a îmbolnăvit în România.

Nelu Lupu nu a fost pus sub acuzare până acum.

Parcursul pacientului 17

26 februarie 2020: Bărbatul vine din Israel în România.  La momentul internării, pacientul a declarat că nu a călătorit în afara țării în ultimele două luni.

2 martie 2020: Bărbatul participă la un eveniment al ADP Sector 4 în care împarte mărțișoare și ia contact cu aproximativ 120 de persoane.

5 martie 2020: Bărbatul este internat la Spitalul de Urgență Dimitrie Gerota (Spitalul MAI) cu simptomatologie total diferită față de definiția de caz pentru pacienții infectați cu noul coronavirus.

9 martie 2020: La trei zile de la internare, bărbatul prezintă o simptomatologie respiratorie asociată cu febră. Medicii încep să aibă suspiciuni și solicită efectuarea unor teste serologice specifice pentru depistarea etiologiei infecțioase, inclusiv testul pentru Covid- 19. Probele sunt trimise la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș, în jurul orei 14.30.

9 martie 2020: La ora 19.42 rezultatul testului arată prezența coronavirusului în cazul bărbatului.

9-10 martie 2020: Pacientul este transferat în cursul nopții la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș în vederea continuării investigațiilor și a tratamentului de specialitate.

Cine este pacientul Nelu Lupu

Bărbatul de 60 de ani este ofițer în rezerva Ministerul Afacerilor Interne și a ieșit la pensie din funcția de adjunct al Poliției Capitalei în 2015, post pe care l-a ocupat timp de cinci ani.

Acesta a urmat din 1983 până în 1985 cursurile Academiei de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”, după care, din ’91 până în ’94 a studiat la Facultatea de Drept din cadrul aceleiași instituții. La categoria “educație și formare profesională” mai apare că fostul ofițer a absolvit în 2000 cursul postuniversitar de management, în 2007 a absolvit un master în Integrare Europeană și în același an a devenit și doctorand în domeniul “Ordine Publică și Siguranță Națională” în cadrul aceleiași academii.

Bărbatul și-a început activitatea, în 1990, ca ofițer operativ- Specialitatea “Cercetări Penale” în secțiile 11 și 15 de poliție.

După cinci ani, acesta a devenit șeful Biroului Ordine Publică- Secția 15, funcție pe care a deținut-o timp de șapte ani. A avansat, iar din ’97 până în 2001 a fost șeful Secției 15. În același an, ofițerul a devenit adjunctul șefului Poliției Sector 4, post din care a fost avansat după un an în funcția de șef al Poliției Sector 4.

Din 2006 până în 2010 acesta a mai fost și șef al Poliției Sectorului 3, pentru ca ulterior să devină al doilea om de la Poliția Capitalei, respectiv adjunct al Poliției București, funcție pe care a pierdut-o în 2015, când a ieșit la pensie.

După ce a fost trecut în rezervă, ofițerul a devenit colaborator la ADP Sector 4.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Here you will find 80705 additional Information on that Topic: mainnews.ro/surse-fostul-sef-din-politia-capitalei-acuzat-ca-a-mintit-si-a-infectat-personalul-spitalului-gerota-audiat-ce-a-declarat-in-fata-anchetatorilor/ […]

  • … [Trackback]

    […] Information on that Topic: mainnews.ro/surse-fostul-sef-din-politia-capitalei-acuzat-ca-a-mintit-si-a-infectat-personalul-spitalului-gerota-audiat-ce-a-declarat-in-fata-anchetatorilor/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW