Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Trei asistente medicale şi 13 pacienţi de la Secţia de Boli Interne a SJU Buzău, confirmaţi cu coronavirus/ Secţia a fost închisă până luni, pentru dezinfecţie

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 27 mai 2020 Etichete: , ,

Trei asistente medicale și 13 pacienți de pe Secția de Boli Interne a Spitalului Județean Buzău au fost infectați cu coronavirus, conform DSP Buzău. Astfel, autoritățile sanitare au luat decizia de a închide secția respectivă pentru dezinfecție repetată, până luni.

Șapte dintre bolnavii confirmați miercuri cu coronavirus au fost testați în urmă cu zece zile, iar atunci rezultatul a fost negativ, iar șase dintre ei sunt la prima testare.

„Am demarat din nou o anchetă în secţia de Boli Interne, având în vedere că deja ne aflam în evoluţia unui focar care nu fusese închis pentru că nu trecuseră cele 14 zile de la depistarea primului caz. Am recoltat probe de la personal şi pacienţi, un număr de 40 de teste. În seara zilei de marţi, am aflat rezultate şi 13 teste au fost pozitive pentru pacienţi şi încă 3 pentru cadrele medii (asistente şi infirmiere). S-a decis internarea celor pozitivi în spitalul tampon din Râmnicu Sărat. Am făcut urgent, împreună cu conducerea Spitalului Judeţean, un plan de măsuri care, pe lângă internarea acestor pacienţi, a mai vizat şi unele mişcări pentru a putea realiza o dezinfecţie terminală, corectă, repetitivă cu substanţe schimbate, a acestei Secţii de Boli Interne”, a declarat medicul epidemiolog Carmen Scântei de la DSP Buzău.

După confirmarea celor16 cazuri de infectare, Secția de Boli Interne a unității sanitare a fost închisă până luni pentru dezinfecție, iar bolnavii care erau internați aici vor fi mutați, la același etaj, pe Secția de Nutriție.

„Ne-am pus problema suspendării activităţii pe trei zile a secţiei şi doar atât pentru că este singura secţie a judeţului în această perioadă unde se pot interna cazurile mai grave, care necesită chiar tratament de terapie intensivă şi atunci, cu ajutorul Secţiei de Nutriţie care, având la acest moment internaţi puţini şi nu cazuri grave, a înţeles că poate externa aceşti pacienţi. Pregătim secţia prin dezinfecţie, urmând ca pacienţii care în mod normal ar fi trebuit internaţi la Boli Interne să fie, de fapt, internaţi doar pe perioada acestor trei zile la Secţia de Nutriţie. Celelalte cazuri vor fi din nou tratate la deschiderea Secţiei de Boli Interne, luni”, a mai declarat medicul Carmen Scântei, citată de news.ro.

În Buzău au fost raportate 181 de cazuri de la începutul epidemiei, din care 56 de persoane au fost declarate vindecate şi externate.

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Find More on on that Topic: mainnews.ro/trei-asistente-medicale-si-13-pacienti-de-la-sectia-de-boli-interne-a-sju-buzau-confirmati-cu-coronavirus-sectia-a-fost-inchisa-pana-luni-pentru-dezinfectie/ […]

  • … [Trackback]

    […] There you can find 42346 additional Information on that Topic: mainnews.ro/trei-asistente-medicale-si-13-pacienti-de-la-sectia-de-boli-interne-a-sju-buzau-confirmati-cu-coronavirus-sectia-a-fost-inchisa-pana-luni-pentru-dezinfectie/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW