Stirile zilei

Noul calendar de organizare a examenului de Bacalaureat, aprobat de MEC / Reguli noi pentru elevii claselor a 12-a

Ministrul Educației, Monica Anisie, a aprobat noul calendar de desfășurare a examenului de Bacalureat.

Documentul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

Reguli pentru unitățile în care sunt susținute examenele

  • organizarea sălilor de examen  să se realizeze, astfel încât în fiecare sală, candidații să fie repartizați  la o distanță  de minimum 2 metri unul față de celălalt stânga/dreapta – față/spate;
  • sălile de examen și sălile în care își desfășoară activitatea comisia din centrul respectiv se află, de regulă, în aceeași clădire;
  • sălile dețin sisteme de supraveghere audio-video.
  • Centrele de examen vor fi stabilite până la data de 8 iunie 2020, de către Comisia județeană de bacalaureat/a municipiului București.

Examene speciale pentru elevii bolnavi

Elevii care se află în izolare sau cei confirmați pozitiv cu noul coronavirus, vor susține probele pentru examenul de Bacalaureat conform unei proceduri speciale, elaborate de către Ministerul Educației.

Aceleași reguli se aplică și pentru elevii care au diferite afecțiuni cronice și pentru cei care prezintă un risc crescut de infecție/de a dezvolta complicații asociate infecției Sars-CoV-2.

Probele lingvistice și digitale

Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale se vor realiza în perioada 11-17 iunie 2020, conform unei metodologii realizate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.

Autoritățile, obligate să asigure securitatea igienico-sanitară

Pentru examenul național de Bacalaureat, supravegherea probelor scrise va fi asigurată, pentru fiecare sală de examen, de minimum un profesor asistent.

Comisiile județene de bacalaureat/a municipiului București, comisiile de bacalaureat din centrele de  examen, comisiile de bacalaureat din centrele zonale de evaluare, comisia județeană/a municipiului București de contestații au obligația aplicării întocmai a tuturor procedurilor referitoare la asigurarea securității igienico-sanitare a elevilor și a întregului personal implicat în desfășurarea examenului național de Bacalaureat.

Calendarul examenului național de Bacalaureat

3 – 10 iunie 2020         Înscrierea candidaților

11  – 17 iunie 2020       Echivalarea și recunoașterea competențelor lingvistice și digitale

22 iunie 2020            Limba și literatura română – proba E a) – proba scrisă

23 iunie 2020           Limba și literatura maternă – proba E b) – proba scrisă

24 iunie 2020            Proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă

25 iunie 2020            Proba la alegere a profilului și a specializării – proba E d) – proba scrisă

30 iunie 2020         Afișarea rezultatelor la probele scrise – până la ora 12:00

30 iunie 2020         Depunerea contestațiilor în intervalul orar 16:00 – 20:00

1 iulie 2020          Depunerea contestațiilor în intervalul orar 8:00 – 12:00

1 – 4 iulie 2020        Rezolvarea contestațiilor

5 iulie 2020        Afișarea rezultatelor finale

Articole Recomandate

Back to top button