Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Situația juridică a companiilor înființate de Gabriela Firea. Avocat: Situația de ilegalitate se poate corecta

By Madalina Balaceanu , in Politic Stirile zilei , at 1 iulie 2019 Etichete: , ,

De aproape un an, situația companiilor municipale ale Capitalei este intens dezbătută în spațiul public. După ce judecătorii le-au declarat ilegale, întrebarea a fost de ce continuă să funcționeze. În această perioadă, consilierii din opoziție au acuzat în permanență că firmele municipalității nu sunt profitabile, ci doar consumă bani din bugetul primăriei, precum și că înființarea lor este ilegală.

Deciziile instanțelor

Deși instanța a decis în urmă cu câteva luni că 18 din cele 24 de firme ale PMB nu funcționează legal și trebuie desființate, primarul Capitalei a atacat decizia prin revizuire, cale extraordinară de atac. Chiar dacaănu a avut câștig de cauză, Gabriela Firea a motivat continuarea funcționării prin faptul că este un proces pe rol și, ca atare, nu există o decizie definitivă.

Cea mai recentă hotărâre a judecătorilor, care a menținut ilegalitatea firmelor, a fost dată pe 25 iunie. În aceeași zi, Guvernul a adoptat ordonanța de urgență pentru modificarea Codului Administrativ, schimbările fiindu-i favorabile Gabrielei Firea.

Principala problemă constatată de instanță a fost că firmele au fost înfiinţate cu votul majorității simple și nu cu votul a două treimi dintre consilieri, așa cum prevedea legea în momentul votului. Codul Administrativ adoptat recent de Guvern, ar putea să o scape de orice grijă pe Gabriela Firea. Și asta pentru că proiectele care vizează înființarea de companii municipale, administrarea patrimoniului, bugetele companiilor,  vor putea fi adoptate cu votul a jumătate plus unu din totalul consilierilor. Astfel, companiile municipale ar putea fi puse în legalitate dacă primarul general reușește să obțină majoritate simplă in consiliu.

Președintele USR București, Roxana Wring, a declarat, pentru mainnews.ro, că Gabriela Firea nu poate să pună în legalitate Companiile Municipale „așa cum își închipuie ei că s-ar putea face”.

„Acest Cod Administrativ a fost dat cu dedicație. Unui dintre beneficiari este Gabriela Firea. Concluzia noastră juridică este că aceste societăți nu pot fi reconfirmate, ci dizolvate.(…) În opinia noastră, companiile municipale care există funcționează în mod ilegal”, spune Roxana Wring.

Ce spun juriştii

Avocatul orădean Mircea Ursuţa, care a reprezentat USR în instanță susține că, în momentul în care s-a pronunțat o decizie a Curții de Apel, o administrație civilizată ar fi trebuit să dizolve companiile.

„Din punct de vedere al legislației, ele pot funcționa până se desființează, prin hotărâre judecătorească. În momentul de față, este anulat actul lor de înființare, numai nu sunt anulate ele ca și companii.

Companiile au fost ilegal înființate. Într-o țară normală, în momentul în care s-a pronunțat decizia Curții de Apel de anulare, în momentul ala orice om responsabil le-ar fi anulat. În decizia Curții de Apel din noiembrie s-a constatat că ele au fost înființate în mod nelegal. În momentul în care ai o asemenea hotărâre, dacă ești o Administrație civilizată, le bagi tu în dizolvare.”, a declarat, pentru mainnews, Mircea Ursuța.

Juriştii explică situaţia şi consecinţele deciziilor judecătoreşti:

„În situația în care ilegalitatea constatată rezultă dintr-un viciu de procedură, și nu dintr-o situația de fond, și anume a considerat că este ilegală deoarece a trecut un termen prin care se putea constitui sau a lipsit un anumit document, dar totodată scopul pentru care a fost înființată este un scop moral, cinstit legal, atunci se corectează acea situație de ilegalitate constatată de instanță și după ce se corectează se poate emite în continuare o nouă hotărâre de consiliu spre a putea da funcționalitate acestor societăți corectate în scopul înființării și de asemenea corectate în lumina deciziei Curții de Apel”, a declarat Cristian Ene, pentru Mainnews.ro.

Potrivit acestuia, se poate vorbi despre o faptă penală în momentul în care Gabriela Firea s-ar fi opus la punerea în executare a unei hotărâri judecătoreștii după ce aceasta era asumată și atenționată, însă Gabriela Firea „și-a exercitat dreptul legal de a ataca o hotărâre astfel încât să corecteze interpretarea eronată”.

Mai mulţi bani pentru companiile municipale

Chiar dacă sunt controverse privind cele 18 companii, consilierii majorității au votat, recent, pentru acordarea unui buget de 1 miliard 600 de milioane de lei.

De asemenea, trei consilieri PMP (Militaru, Ionescu și Florescu) au votat pentru, însă jurnaliștii MainNews.ro nu au reușit să ia legătura cu dânșii.

Consilierii PMP au votat pentru acordarea bugetului, chiar dacă linia partidului a fost critică la adresa Gabrielei Firea.

„Aceste companii au fost declarate de Curtea de Apel București ilegale. Atunci când cei de la USR au cerut acest lucru în instanță, nu au specificat în plângerea lor și radierea lor de la Registrul Comerțului, ulterior, după hotărârea Curții de Apel conform căreia companiile au fost construite ilegal, dânșii au mai deschis o acțiune în instanță prin care cer radierea lor. Până acel proces nu se sfârșește, aceste companii nu pot fi radiate de la Registrul Comerțului. ”, a declarat fostul consilier PMP Lucian Iliescu.

”Aceste companii funcționează la limita dintre legalitate și ilegalitate. Consider că trebuia începută procedura de radiere și desființare a lor încă de când aveau hotărâre definitivă de la Curtea de Apel București, plus o notă de la Prefectul Capitalei care cere un plan concret de măsuri privind desființarea și radierea acestor companii. Primăria trebuia să purceadă la lucrul acesta și trebuiau reînființate alte companii, exact așa cum o cere legea, cu vot de două treimi, până la acest Cod Administrativ .

Consilierul USR Roxana Wring spune că bugetele companiilor ar trebui să vină din activitățile societăților, însă, având în vedere că pierderi în valoare de peste 24 de milioane de lei, iar profiturile sunt doar pe hârtie, banii vor veni tot de la bugetul Capitalei.

„Cele 18 companii care au fost pe ordinea de zi de ieri, bugetele însumau 1 miliard 600 de milioane de lei. Acești bani, bineînțeles că ar trebui să vină din activitățile societăților, dar având în vedere că există și pierderi mari, însumate 24 de milioane de lei, iar profiturile sunt doar pe hârtie, probabil că banii vor veni tot din bugetul Capitalei. De aici vine și o mare parte a deficitului bugetar, faptul că 41% din bugetul acestor companii se cheltuie pe salarii, astea sunt în plus față de aparatul administrativ al primăriei și al instituțiilor din subordine. Dacă până acum primăria dădea contracte prin licitație unor firme private din piață, care își asigurau singure salarii și alte costuri, noi acum dăm contracte unor companii care sunt finanțate tot din bugetul primăriei, este așa…un cerc vicios al banilor.”, a mai declarat Roxana Wring.

Jurnaliștii MainNews au încercat să o contacteze pe Gabriela Firea, însă nu a răspuns până la ora actuală la întrebările adresate.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW