Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Marian Neacșu, numit vicepreședinte ANRE. Ce îl recomandă pentru post

By Madalina Balaceanu , in Politic Stirile zilei , at 26 iunie 2019 Etichete: , ,

Fostul secretar al PSD, Marian Neacșu, a fost numit de Parlament, miercuri, în funcția de vicepreședinte al Autorității Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). El a fost dat afară din PSD, iar în prezent face parte din partidul PRO România, condus de Victor Ponta. Înainte de a intra în politică, Neacșu se ocupa de nutriția animalelor și de activități agricole. Din CV-ul public, nu reiese că ar avea experiență în domeniul Energiei.

În plenul reunit, 262 de deputați și senatori au votat în favoarea numirii lui Marian Neacșu în această funcție, astfel, fostul social-democrat va fi vicepreședintele ANRE pentru un rest de mandat de nouă luni.

Potrivit CV-ului său, Marian Neacșu este expert contabil, fiind și specialist în nutriția animalelor. El a lucrat la Întreprinderea Agricolă de Stat Slobozia și CERES SA Slobozia și, de asemenea, a fost director general al Morăritul SA.

Ce îl recomandă pe Marian Neacșu în funcția de vicepreședinte al ANRE

Marian Neacșu este licențiat în economie și are atestat de expert contabil. De asemenea, în anii 2000 el a urmat trei cursuri despre nutriția animalelor și a rețetelor de furaje.

În perioada 2012-2013, noul vicepreședinte al ANRE a absolvit un master în domeniul „Studii de Securitate și Apărare” la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”.

Conform datelor oficiale din CV-ul lui, Marian Neacșu nu are nicio experiență profesională în domeniul energiei.

Marian Neacșu deține un teren forestier, de 1300 de mp în Tulcea împreună cu Vespasian Purice, și un teren agricol de 2813 metri pătrați în județul Buzău (titular este soția sa). De asemenea, liderul PSD din Ialomița are două apartamente în Slobozia și o casă de vacanță în Delta Dunării. La capitolul mașini, Marian Neacșu deține un autoturism Audi A4 din anul 2004, conform declarației sale de avere.

Are un depozit bancar în valoare de 10.000 de euro la Raiffeisen, numeroase acțiuni la diferite societăți comerciale, pe care, de asemenea, le-a împrumutat cu sume mari de bani.

Conform declarației sale de avere, în anul 2017, a primit un salariu de 152.550 de lei. La aceasta sumă, se adaugă și salariul soției sale, pe care nu l-a dezvăluit din clauze de confidențialitate.

În anul 2016, Marian Neacșu a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la șase luni de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW