Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Ministrul Justiției, despre decizia CCR privind amenzile date pe perioada stării de urgență: Conţine numeroase fracturi logice

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Justitie , at 7 mai 2020 Etichete: , ,

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, spune că decizia Curții Constituționale a României, de miercuri, prin care s-a admis sesizarea Avocatului Poporului împotriva ordonanței de urgență care instituie amenzi mărite pentru nerespectarea restricțiilor impuse pe perioada stării de urgență, „conţine numeroase fracturi logice”. Predoiu a mai precizat că ordonanța de urgență a Guvernului este inatacabilă, fiind adoptată înainte de actualul cadru constituţional.

„Faptul că acest cadru normativ cu privire la starea de urgenţă comportă şi discuţii, şi fără îndoială şi modificări, inclusiv în lumina sau în umbra deciziei Curţii Constituţionale de ieri, comportă modificări pentru că într-adevăr este baza unei ordonanţe adoptate în 1999, tot într-o criză socială, mai largă, şi care nu mai corespunde deloc cu situaţia cu care ne confruntăm în prezent. Greu de crezut că va corespunde cu o ipotetică situaţie viitoare, pare că după vorbele specialiştilor ne mai putem confrunta în viitor cu astfel de crize sanitare. (…) Eu nu am spus gratuit ‘în umbra deciziei CCR’, pentru că e şi normal să o invocăm în discuţia de astăzi. Ea conţine numeroase fracturi logice, inclusiv cu privire la critica decretelor prezidenţiale de declarare a stării de urgenţă”, a declarat Cătălin Predoiu.

Ministrul Justiției a mai spus că ordonanța de urgență dată de Guvern este inatacabilă constituţional, fiind adoptată înainte de cadrul constituţional prezent.

„Pe de o parte, din comunicat reiese clar – CCR constată, întemeiat după părerea mea, că Ordonanţa 1 din 1999 nu mai poate fi considerată neconstituţională în lumina noului cadru apărut după adoptarea ordonanţei din 2004, dar, pe de altă parte, constată neconstituţionalitatea ordonanţei care a modificat Ordonanţa 1 din 1999, ordonanţă din 2020. Or, dacă ne uităm în cadrul normativ din Ordonanţa 1 din 1999, vom vedea că acolo se stabilesc clar parametrii, coordonatele pe care se emite decretul prezidenţial de stare de urgenţă, care poate indica ce drepturi sau categorii de drepturi pot fi restrânse în starea de urgenţă şi, de asemenea, arată că decretul poate cuprinde o serie de măsuri de imediată aplicare şi altele de aplicare graduală pe bază de ordonanţă militară, care pot fi luate tocmai în vedere salvgardării unor valori fundamentale şi a unor drepturi fundamentale. Or, dacă, pe de o parte, consider că e inatacabilă constituţional – Ordonanţa 1 din 1999 – sau în orice caz nediscutabilă, pentru că a fost adoptată înainte de acest cadru constituţional prezent, dar ştii şi vezi că în acea ordonanţă se prevede o anumită structură a decretului prezidenţial, nu mai poţi după aceea să te duci să critici decretul prezidenţial care excede acelui cadru normativ”, a precizat ministrul Justiţiei.

Citește și CCR: Amenzile date pe perioada stării de urgență pentru nerespectarea restricțiilor sunt neconstituționale – SURSE

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Read More Information here on that Topic: mainnews.ro/ministrul-justitiei-despre-decizia-ccr-privind-amenzile-date-pe-perioada-starii-de-urgenta-contine-numeroase-fracturi-logice/ […]

  • … [Trackback]

    […] Read More on that Topic: mainnews.ro/ministrul-justitiei-despre-decizia-ccr-privind-amenzile-date-pe-perioada-starii-de-urgenta-contine-numeroase-fracturi-logice/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW