Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

APADOR-CH cere amnistie fiscală pentru persoanele amendate în perioada stării de urgență

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 6 mai 2020 Etichete: ,

APADOR-CH avertizează că instanțele vor fi supraaglomerate după ce românii care au fost amendați în perioada stării de urgență vor contesta sancțiunile în instanță, după ce amenzile emise în această perioadă au fost declarate neconstituționale, miercuri, de CCR.

Peste 300.000 de persoane au fost amendate pentru nerespectarea Ordonanțelor militare. APADOR-CH consideră că este inutilă supraaglomerarea instanțelor cu contestații privind amenzile aplicate în baza unui act normativ declarat neconstituțional, deoarece soluția ce va fi dispusă de instanțe va fi aceeași, și anume, judecătorii vor admite contestațiile și vor anula amenzile aplicate.

”De aceea, pentru evitarea unor cheltuieli suplimentare ce ţin de administrarea justiţiei și pentru decongestionarea instanţelor de judecată (care, oricum, au foarte mult de lucru și fără aceste contestaţii), APADOR-CH solicită Guvernului să adopte o ordonanţă de urgență prin care să dispună amnistia fiscală pentru toți cei amendaţi pentru nerespectarea măsurilor dispuse pe durata stării de urgență.

O astfel de ordonanţă de urgență, prin care să se dispună amnistia fiscală, ar fi constituţională, deoarece vizează o situaţie care necesită o soluţie foarte rapidă și nu afectează (restrânge) drepturi și libertăţi, ci dimpotrivă repară efectele unui act neconstituţional, fără ca fiecare persoană amendată să mai fie obligată să iniţieze o procedură judiciară, pentru unii, destul de incomodă, iar pentru instanțe, de-a dreptul împovărătoare.

Această măsură de amnistie fiscală trebuie însoţită si de o prevedere care să se refere la cei care au achitat deja amenda, pentru evitarea unei situaţii discriminatorii între cei care au achitat amenda și cei care nu au achitat-o. Astfel, ar trebui prevăzut că persoanele care au achitat amenda au dreptul să opteze între restituirea sumei plătite și folosirea acestei sume achitate pentru plata altor datorii pe care le are la stat (…) În condiţii normale, APADOR-CH nu ar susţine amnistia fiscală, dar în faţa unei astfel de gafe a autorităţilor, amnistia fiscală pentru cei amendaţi pentru nerespectarea măsurilor stabilite în stare de urgenţă pare a fi singura măsură rezonabilă”, se arată într-un comunicat emis de APADOR-CH.

 

Comentarii


  • … [Trackback]

    […] Read More on to that Topic: mainnews.ro/apador-ch-cere-amnistie-fiscala-pentru-persoanele-amendate-in-perioada-starii-de-urgenta/ […]

  • … [Trackback]

    […] Here you will find 9645 additional Information to that Topic: mainnews.ro/apador-ch-cere-amnistie-fiscala-pentru-persoanele-amendate-in-perioada-starii-de-urgenta/ […]

  • … [Trackback]

    […] Here you can find 50460 additional Information to that Topic: mainnews.ro/apador-ch-cere-amnistie-fiscala-pentru-persoanele-amendate-in-perioada-starii-de-urgenta/ […]

Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW