PSD, obligat de instanță să spună cum a cheltuit banii din subvenții
Grupul civic Reset din Iași a anunțat, miercuri, că a câștigat definitiv procesul cu PSD, în dosarul deschis după ce partidul a refuzat să răspundă unei cereri prin care s-a solicitat situația detaliată a cheltuielilor provenite din subvenții de la stat.
„Am câștigat definitiv procesul cu PSD. Curtea de Apel Iași a menținut decizia de fond care ne-a dat câștig de cauză în procesul cu PSD după ce acesta a refuzat să răspundă cererii noastre adresate în baza Legii 544/2001 prin care am solicitat situația detaliată a cheltuielilor pe 2016, 2017 și 2018 provenite din subvenții de la stat”, a anunțat Reset Iași, pe Facebook.
Conform grupului civic, PSD nu a răspuns la solicitare și a invocat în instanță „explicații puerile și caraghioase”.
„PSD nu a catadicsit să ne răspundă, ne-a ignorat și sfidat toate apelurile, iar după ce i-am chemat în instanță, a venit cu explicații și întâmpinări fie puerile sau caraghioase (legate de calitatea procesuală sau adresa noastră de email ?), fie contrare legii. Toate explicațiile fanteziste ale pârâtului au fost spulberate rând pe rând de instanța de trei judecători ai Curții de Apel Iași. De exemplu, unul dintre motivele invocate de PSD pentru nefurnizarea informațiilor solicitate a fost că acestea pot fi consultate online. Instanța a precizat însă că tocmai caracterul public al acestor informații ar fi trebuit să ușureze sarcina pârâtului de a furniza informațiile cerute. De asemenea, faptul că orice cetățean poate avea acces la mediul online nu absolvă autoritatea publică de sarcinile stipulate în mod expres de Legea 544/2001″, arată sursa citată.
Conform sursei citate, banul public determină caracterul public al informației referitoare la modalitatea sa de cheltuire.
„Așadar, PSD trebuie să ne spună cum și ce-a făcut cu banii din subvenții. Fără amânări și alte tertipuri. Va fi frumos”, a mai transmis grupul civic din Iași.
sursa foto: Inquam photos/ Octav Ganea
Comentarii
… [Trackback]
[…] Find More to that Topic: mainnews.ro/psd-obligat-de-instanta-sa-spuna-cum-a-cheltuit-banii-din-subventii/ […]
… [Trackback]
[…] Read More Info here to that Topic: mainnews.ro/psd-obligat-de-instanta-sa-spuna-cum-a-cheltuit-banii-din-subventii/ […]
… [Trackback]
[…] Read More on that Topic: mainnews.ro/psd-obligat-de-instanta-sa-spuna-cum-a-cheltuit-banii-din-subventii/ […]