Stirile zilei

Guvernul nu a renunțat la ideea unui parteneriat public-privat în cazul autostrăzii Comarnic – Brașov

Lansată de guvernarea PSD, ideea parteneriatului public-privat (PPP) în cazul autostrăzii Comarnic – Brașov a fost abandonată de PNL. Cu toate acestea, directorul CNAIR, Mariana Ioniță, a admis că pe lângă credite și fonduri europene, construcția șoselei rapide va fi finanțată și printr-un PPP.

„Comarnic-Brașov este autostrada cea mai așteptată de publicul român. Trebuie doar să ne uităm doar la televizor sâmbăta și duminica pentru a vedea cât este de necesară. Vrem să lucrăm cu bănci internaționale (finanțare), iar pentru anumite pasaje cu fonduri europene. Suntem în negocieri pentru un împrumut”, a spus Mariana Ioniță pentru Hotnews.

Potrivit directorul CNAIR, în cadrul companiei se lucrează la elaborarea documentației pentru a fi scoasă la licitație proiectarea și execuția centurii localității Comarnic. De asemenea, Mariana Ioniță a spus că licitația pentru actualizarea studiului de fezabilitate și elaborarea proiectului tehnic va fi lansată în la finalul lunii iunie.

„Colegii de la direcția tehnica lucrează la documentația de atribuire de achiziție publică pentru proiectare și execuție a centurii Comarnic – va fi autostradă cu descărcare în DN1. Pentru restul de la Comarnic la Râșnov suntem obligați sa facem achiziție publica pentru revizuirea studiului de fezabilitate și proiect tehnic. Vrem sa facem un proiect finanțabil, bancabil, inclusiv cu fonduri europene. Se lucrează la documentație, am purtat discuții cu băncile, pentru ei analizele sunt primordiale (sociale și de mediu). Noi sperăm ca pana la finalul lunii iulie lansam achiziția publica pentru Studiu de Fezabilitate și Proiectul Tehnic. Se va organiza și un comitet de supraveghere, unde vor fi membri de la toate ministerele. Vrem sa evitam conflictele cu primăriile locale. Lucrăm îndeaproape cu Asociațiile Intercomunitare. Va fi realizat un comitet de supraveghere.”

În privința surselor de finanțare, Mariana Ioniță a explicat că sunt luate în calcul credite bancare, fonduri europene și un parteneriat public-privat, pentru lucrările complexe.

Va fi un blending de finanțare, discutam de împrumuturi, fonduri europene + buget de stat. Tuneluri sau viaducte ar putea fi făcute în PPP. Nu as putea sa va spun dacă va fi cu taxa (ex. un tunel), pentru ca trebuie sa discutam cu fiecare instituție bancara în parte”, a mai declarat directorul CNAIR.

Articole Recomandate

Back to top button