Friday, October 25, 2024
Jurnalism corect


Se schimbă intervalul de timp în care persoanele de peste 65 de ani vor avea voie să iasă din casă/ Anunțul președintelui

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 27 aprilie 2020

Dacă până acum persoanele de peste 65 de ani aveau voie să iasă din case doar două ore pe zi, respectiv între orele 11:00-13:00, începând de astăzi, președintele Klaus Iohannis a anunțat că vârstnicii vor avea la dispoziție două intervale de timp în care vor putea ieși afară.

Astfel, începând de astăzi, vârstnicii vor avea voie să iasă din case de două ori pe zi, respectiv dimineața, între orele 7:00 și 11:00 și seara, între orele 19:00-22:00.

 „Persoanele peste 65 de ani care în acest moment pot ieși la anumite ore între 11-13. Având în vedere că vremea se încălzește, că intervalul stabilit a fost considerat prea scurt, începând de astăzi, tot prin Ordonanță militară, se va schimba acest interval.

Persoanele peste 65 de ani vor avea la dispoziție două intervale zilnice, dimineața de la 7-11 și seara de la 19-22 când vor putea să iasă din casă, fie pentru cumpărături, fie pentru a face un pic de mișcare în jurul locuinței”, a anunțat președintele.

Inquam Photos / Octav Ganea

 

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW