Saturday, October 26, 2024
Jurnalism corect


Nelu Tătaru: Orice persoană care lucrează într-un spital Covid şi care a avut o legătură cu o persoană infectată, de la poartă, până la ieşire, va primi 2.500 de lei

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 25 aprilie 2020 Etichete: , ,

Ministrul Nelu Tătaru a explicat că de suma de 2.500 de lei vor beneficia, în egală măsură medicii şi asistenţii, cât şi, de exemplu, portarul.

Nelu Tătaru susține că suma de 2.500 de lei va fi primită atât medicii și asistenții, cât și, de exemplu, portarul.

”Legislaţia care a fost elaborată cuprinde orice persoană care lucrează într-un spital Covid şi care a avut o legătură cu o persoană infectată Covid, de la poartă, până la ieşire. Trebuie să specifice fiecare manager în parte. După cum aţi putut vedea, am lasat libertatea coordonatorului şef de a nominaliza acele persoane”, a declarat Nelu Tătaru.

La începutul lunii aprilie, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a anunțat că stimulentul de risc pentru personalul medical care luptă împotriva virusului Covid-19 va fi în valoare de 2.500 de lei, iar de acest stimulent vor beneficia circa 70.000 de cadre medicale.

Comentarii


    Lasă un răspuns


    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    MainNews

    FREE
    VIEW