Transmitere comunitară a virusului Covid-19 în două cartiere din Galați/ DSP: Respectați măsura distanțării sociale

Direcția de Sănătate Publică Galați a anunțat, sâmbătă, că există transmitere comunitare a virusului Covid-19 în două cartiere din municipiul Galați și le solicită localnicilor să evite aglomerație și să se limiteze la maximum contactul direct cu alte persoane.
”Ţinând cont de faptul că s-au confirmat mai multe cazuri de infecţie respiratorie SARS CoV 2 în cartierele Micro 17 şi Micro 39, unde, deci, există transmitere comunitară, insistăm ca populaţia să respecte următoarele recomandări privind conduita socială responsabilă în prevenirea răspândirii COVID 19: evitarea zonelor aglomerate unde există posibilitatea expunerii la contact direct şi/sau interacţiune cu un număr mare de persoane; limitarea la maximum a oricărui contact direct cu alte persoane, în afara celor care fac parte din familia restrânsă, prin gesturi cum ar fi: strângerea mâinilor, îmbrăţişările, sărutul obrajilor sau al mâinilor, atingerea feţelor cu mâinile”, a transmis, sâmbătă, DSP Galaţi.
De asemenea, DSP Galați solicită respectarea măsurii privind distanțarea socială și, de asemenea, amintește că purtarea măștii sanitare este obligatorie.
”În cazul în care vă aflaţi în transportul în comun încercaţi să NU staţi faţă în faţă cu alte persoane!”, a mai transmis DSP Galaţi.
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, în judeţul Galaţi sunt confirmate 333 de cazuri de infectare cu coronavirus.
Inquam Photos / Octav Ganea



