Saturday, October 26, 2024
Jurnalism corect


Directorul medical de la Spitalul Suceava, Mircea Macovei, a demisionat din funcție/ Medicul este acuzat că a chemat la lucru toți angajații indiferent dacă erau sau nu infectați cu coronavirus

By Madalina Balaceanu , in Stirile zilei , at 24 aprilie 2020 Etichete: , , ,

Doctorul Mircea Macovei a demisionat, vineri dimineață, din funcția de director medical al Spitalului de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava. Decizia vine după ce au apărut mai multe informații în spațiul public conform cărora acesta va reveni pe funcție după terminarea concediului medical. Atât premierul Ludovic Orban, cât și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, s-au arătat nemulțumiți de această decizie și au cerut ca acesta să nu mai ocupe funcția de conducere.

Mircea Macovei este medicul care pe 23 martie, atunci când a izbucnit focarul de la Suceava, a chemat la muncă toți angajații unității medicale, indiferent dacă erau infectați cu coronavirus sau nu.

Potrivit presei locale, coordonatorul militar al unității medicale, generalul dr. Ionel Oprea, prefațase de joi seară această demisie, precizând că Mircea Macovei „s-a pronunțat demult că nu dorește să continue”, însă a menționat că acuzațiile care i-au fost aduce medicului Macovei vor fi cercetate de organele abilitate „și se va afla adevărul”.

 „Este un om cu mult bun-simț, la fel ca și alte persoane din Comitetul Director, și care intenționează să se retragă”, a declarat generalul Oprea, pentru Monitorul de Suceava.

Aflat în vizită la Arad, Nelu Tătaru a declarat, joi, că nu este de acord cu revenirea lui Macovei în funcție de conducere, precizând că va avea o discuție în acest sens cu președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

„Nu va fi preluat managementul din nou (n.r. – Mircea Macovei). Acolo, după cum ştiţi, avem management militar, s-a întors din concediu directorul medical, dar având în vedere că este în continuare o anchetă în desfăşurare, chiar dacă este in rem, ştim exact ce s-a întâmplat cu acele testări, când au fost adunaţi mii de oameni pentru testare. O să am o discuţie şi cu domnul preşedinte al Consiliului Judeţean, nu poate acest domn să revină (…) Chiar dacă s-a întors, nu poate fi acceptată calitatea lui de director medical. Se poate întoarce ca profesionist, medic în acest spital, dar nu ca director medical”, a declarat Nelu Tătaru, în timpul vizitei la spitalul de campanie amenajat la marginea municipiului Arad.

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW