Stirile zilei

Estimări despre când ar putea fi redeschise școlile. Nelu Tătaru: Trebuie să stabilim nişte protocoale

Ministrul Sănătăţii spune că elevii din România ar putea reveni la școală de la sfârşitul lunii mai sau de la începutul lunii iunie. Nelu Tătaru urmează să aibă o discuţie în acest sens cu ministrul Educaţiei, Monica Anisie.

„Poate sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, 1 iunie. Trebuie să avem foarte mare grijă pentru tot ce înseamnă copii. Ne gândim, ei se vor reîntâlni după o anumită perioadă, deja mâine am o întâlnire cu ministrul Educaţiei, în care să stabilim nişte protocoale pentru revenirea în şcoli”, a precizat Nelu Tătaru marți seară, la Antena 3.

Nelu Tătaru spune că va trebui să fie impuse niște protocoale în școli astfel încât elevii să fie protejați.

„Tot ce înseamnă circuitul copiilor, dacă vom face mai multe schimburi, dacă vor fi mai puţine ore, dacă vom avea acele biocide, dacă vom avea şi măscuţe, dar efectiv sunt protocoale pe care le stabilim şi le vom adapta la nevoile momentului”, a mai afrimat Nelu Tătaru.

Într-o apariție televizată, Ludovic Orban a afirmat faptul că Guvernul pe care îl conduce are ca obiectiv să asigure toate condiţiile pentru ca elevii şi studenţii să încheie anul şcolar și pentru ca examenele naţionale să fie susţinute.

„Cu siguranţă, am spus că noi nu am avut niciun moment în evaluare această posibilitate de îngheţare a anului şcolar. Obiectivul nostru este să asigurăm toate condiţiile posibile astfel încât elevii, studenţii să încheie anul şcolar, să poată să dea examenele care trebuie date, examenul de capacitate, examenul de bacalaureat, sigur, în condiţiile care vor fi permise de contextul epidemiologic, pentru că nu riscăm ca toţi copiii noştri să piardă un an şcolar„, a declarat Ludovic Orban, marţi, la TVR 1, întrebat dacă rămâne exclusă varianta îngheţării anului şcolar.

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

 

Articole Recomandate

Back to top button