Sondaj IRES: Lipsa celor dragi, cel mai acut sentiment resimțit în această perioadă / 14% dintre români au locuit singuri în prima lună de izolare / Vârstnicii de peste 65 de ani sunt cei mai vulnerabili

Mult mai puțini sunt cei care s-au confruntat, în această perioadă, cu probleme de sănătate mai mari decât de obicei (14%) sau care recunosc că au experimentat stări de nervozitate și certuri cu cei din familie (13%) sau că au avut sentimentul că au fost părăsiți de toată lumea (17%).
Vârstnicii sunt cei care se confruntă în această perioadă și cu probleme de sănătate mai mari decât cele de dinainte de pandemia de COVID – 19, experimentând, în proporții ridicate, și sentimente de singurătate și frică de moarte provocată de infectarea cu SARS-CoV2, dar și frica generată de o criză de alimente.
Femeile sunt mai îngrijorate cu privire la viitor, astfel că, spre deosebire de bărbați, lor le este teamă în proporții mai ridicate să nu rămână fără resurse de trai sau fără alimente și tot ele au temeri mai mari legate de moartea cauzată de infectarea cu noul coronavirus și s-au confruntat, mai mult decât bărbații, cu stări de nervozitate și certuri cu cei din familie.
Totodată, cercetarea a relevat că 14% dintre români au fost singuri în prima lună de izolare, iar 1 din 5 români au petrecut această perioadă doar împreună cu partenerul de viață. 64% au stat în familie. Singuri au stat în proporții mai crescute cei cu vârsta de peste 51 de ani și femeile. De altfel, 24% dintre vârstnicii de peste 65 de ani au fost singuri în această perioadă.
Sondajul a fost realizată în data de 17 aprilie, pe un eșantion de 830 de persoane cu vârsta de peste 18 ani prin metoda CATI. Marja de eroare este de ±3,5%.



