Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Klaus Iohannis, mesaj cu ocazia Paștelui ortodox: Ne manifestăm iubirea faţă de cei dragi tocmai renunţând să-i avem lângă noi.

By Raluca Ionescu-Heroiu , in Politic , at 18 aprilie 2020 Etichete: , ,

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis, sâmbătă, un mesaj cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. 

„Dragi români, vă doresc tuturor să întâmpinaţi Sfintele Paşti în sănătate şi pace sufletească! Învierea Domnului este o celebrare a speranţei într-un anotimp al renaşterii. Biruinţa Vieţii, acesta este mesajul pascal care ne umple sufletele de încrederea de care avem nevoie, în acest an mai mult decât oricând(…)Din păcate, sărbătorile pascale de anul acesta ne găsesc într-o situaţie care ne obligă să aflăm mai mult în noi înşine, în casă şi prin rugăciune, lumina şi binecuvântarea Învierii. În aceste zile, ne manifestăm iubirea faţă de cei dragi tocmai renunţând să-i avem lângă noi. Suntem însă mereu în gândurile noastre aproape de ei, iar această comuniune spirituală este legătura cea mai puternică, adevărata forţă care ne va da energia să depăşim momentele dificile prin care trecem. Să ne asumăm acest sacrificiu şi să ne regăsim cu aproapele nostru în taina Învierii, precum şi în rugăciune pentru alinarea suferinţelor celor bolnavi şi pentru sufletele celor răpuşi de epidemie”, îndeamnă şeful statului”, afirmă Klaus Iohannis, în mesajul său.

Sursa foto: Facebook / Klaus Iohannis

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW