Friday, November 29, 2024
Jurnalism corect


De ce a picat ”DNA-ul pădurilor” la CSM | Defrișările masive, motiv de dispută în plină stare de urgență

By Robert Madaianu , in Justitie Stirile zilei , at 10 aprilie 2020 Etichete: , , ,

Înființarea unui parchet specializat pe cercetarea infracțiunilor de mediu a fost un nou motiv de dispută între membrii Consiliului Superior al Magistraturii. În vreme ce unii s-au arătat în favoarea proiectului, alții au spus că el nu este necesar în această formă, iar unul dintre membrii forului a făcut, chiar, aluzie la populism. Proiectul a fost depus de USR, iar CSM trebuia să dea avizul consultativ. În paralel, o altă informație importantă a ținut agenda ultimelor zile, când vine vorba despre defrișările ilegale, o problemă veche, pe care România nu a reușit să o controleze: Avocatul Poporului cere Ministerului de Interne (MAI) să interzică tăierile de lemne pe timpul stării de urgență.

Decizia prin care proiectul USR, de înființare a așa-numitului ”DNA al pădurilor” a primit aviz negativ la CSM, a fost luată cu majoritate de 10-8 de către membrii forului.

În ședință, procurorul General al României a susținut că, deși instituția pe care o conduce nu a definitivat, încă, punctul de vedere pe acest subiect, infracțiunile de mediu reprezintă o prioritate. Scutea a dat de înțeles că PG nu susține înființarea direcției.

”Este clar că prioritizarea infracțiunilor de mediu o avem în vedere, pentru că așa cum v-am transmis (…) avem instrumente, avem ordine interne de constituire a unor mecanisme de specializare. Avem și faptul că infracțiunile de mediu, în special tăierile de lemne, că acestea trebuie să nu le ignorăm, sunt de foarte multe ori asociate cu infracțiuni de corupție sau de serviciu. (…) A crea direct o direcție (…) nu mi se pare o gândire graduală a abordării fenomenului”, a spus procurorul general al României.

Referiri la populism

Și judecătorul Bogdan Mateescu s-a poziționat împotriva proiectului.

”Dincolo de inițiative de acest gen, cu grad mai mare sau mai mic de populism, mă refer la inițiative legislative, nu se rezolvă o problemă ci se crează mai multe altele”, a spus judecătorul Bogdan Mateescu, membru CSM, care a spus și că are semne de întrebare cu privire la informațiile din expunerea de motive.

De cealaltă parte, judecătoarea Andreea Chiș a spus că experiența anterioară a demonstrat eficiența direcțiilor specializate.

”Cred că este nevoie de procurori specializați pe protecția mediului. În ultimii ani s-a văzut ce înseamnă, în România, infracțiuni contra mediului. Dreptul la un mediu sănătos este un drept fundamental, care este accesoriu dreptului la viață. (…) Fundamentarea proiectului de lege este una foarte bună, s-a mers pe statistici. (…) În ceea ce privește crearea unei direcții specializate, personal, cred (…) că în momentul în care s-a creat o direcție specializată, au fost rezultate”, a spus judecătoarea Andreea Chiș, care a mai adăugat că singura direcție specializată care a dat rezultate opuse a fost Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.

Proiectul a fost depus de USR la începutul lunii trecute. Instituția ar urma să facă parte din Parchetul General și să fie condusă de un procuror-şef, asimilat prim-adjunctului procurorului general al PG.
În DIIM ar urma să lucreze ofiţeri şi agenţi de poliţie detaşaţi în vederea efectuării de descoperire şi de urmărire a infracţiunilor pentru o perioadă de 6 ani de către ministrul de Interne și specialişti din domeniul informatic, domeniul silvic, al calităţii apei, al calităţii aerului, al calităţii solului, al gestiunii deşeurilor, al emisiilor industriale, precum şi în alte domenii care ţin de protecţia mediului.

Avocatul Poporului acuză defrișări masive

În tot acest timp, Renate Weber vorbește despre ”defrișări masive” și cere CNSSU să ia în calcul chiar și interzicerea tăierilor pe perioada stării de urgență.

„Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu referitor la defrișările masive ale terenurilor forestiere și a solicitat ministerului afacerilor interne, în calitate de președinte al Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, să analizeze împreună cu Ministerul Apelor și Pădurilor și cu Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, luarea în considerare a sistării tăierilor de pădure pe perioada stării de urgență și intensificarea controalelor în păduri de către reprezentanții Gărzilor Forestiere, împreună cu forțele de ordine, și efectuarea în trafic a activităţilor/controalelor specifice pe linie de control silvic”, a transmis Avocatul Poporului.

În paralel, deputatul independent Marius Bodea a depus, la începutul lunii, în Parlament, un proiect de lege cu același scop: interzicerea tăierii pădurilor pe perioada stării de urgenţă.
„Am depus azi la Parlament un proiect de lege privind interzicerea oricăror tăieri pe perioada stării de urgență. Forțele de ordine nu pot lupta și cu pandemia, și cu mafia lemnului. Nu putem lăsa ca hoții de lemne să profite de pe urma epidemiei de coronavirus! Mai mult ca niciodată, avem nevoie de plămânii verzi ai acestei țări!”, a scris deputatul pe pagina sa de Facebook, atunci.

Sursa foto: Inquam Photos / Tudor Costache

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW