JustitieStirile zilei

SURSE Procurorul General și adjunctul său, citați ca martori în dosarul privind filajul unor magistrați

Procurorul General, Gabriel Scutea și adjunctul său, Bogdan Licu, au fost citați în calitate de martori în dosarul imaginilor difuzate de România TV de la o întâlnire a doi magistrați cu doi jurnaliști.

Gabriela Scutea a anunțat într-un interviu că a infirmat toată cercetarea făcută de Parchetul Militar în acest dosar.

„Am dispus infirmarea întregii cercetări făcută la Parchetul Militar, cu efecte negative pentru părțile vătămate, dar temporare, pentru că dosarul nu e vechi (…) Controlul a arătat că sesizarea din oficiu e legală, însă competența specială a Parchetului Militar nu se poate susține. Formula „există posibilitatea ca autorii să fie militari contrazice CPP (Codul de procedură penală – n.r.), care cere descrierea faptei”, a declarat Gabriela Scutea pentru Ziare.com

Dosarul a fost deschis prin sesizare din oficiu de procurorul Bogdan Pîrlog de la Parchetul Militar, iar în cauză au fost efectuate cercetări pentru abuz în serviciu și violarea vieții private.

România TV a difuzat imagini de la o întâlnire de la un restaurant la care au participat procurorul Horațiu Radu, judecătorul Răzvan Păştilă şi jurnaliştii Alex Costache şi Cosmin Savu.

 

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Articole Recomandate

Back to top button