Monday, November 25, 2024
Jurnalism corect


🇷🇴 Prezență vot alegeri prezidențiale click

Soluții de protecție în vreme de criză / O companie din Oltenița s-a reprofilat și a început să producă viziere pentru medici

By Raluca Ionescu-Heroiu , in #NeImplicam Stirile zilei , at 5 aprilie 2020 Etichete: , , ,

Criza de echipamente medicale și de protecție se resimte la nivel global. În România însă situația este dramatică pentru că oamenii din linia întâi care luptă cu coronavirusul, respectiv personalul medical, s-au îmbolnăvit din pricina acestui lucru. Aproape 500 de cadre medicale din toată țara au contactat infecția cu Covid-19 din spitalele în care lucrează. Așa se ajunge ca în situații de criză să fie luate măsuri de criză.

Statul a adus zeci de tone de echipamente medicale din Coreea de Sud, transporturi de acest fel mai sunt aduse și din Turcia, însă se pare că tot nu este suficient.

În aceste situații de criză se pare că oamenii obișnuiți și companiile sunt cele care vin cu soluții.

De nu mai mult de o săptămână, o companie specializată în conversia rolelor de bandă adezivă din Oltenița și-a modificat liniile de producție și a început să producă viziere medicale, în jur de 10-12 mii de bucăți pe zi.

„Sunt 50 de oameni care lucrează în fabrică. Ne-am modificat liniile de producție acum 4-5 zile în ideea de a face aceste produse și de a merge în special către instituțiile publice, către spitale”, a declarat Valentin Butuc, director de vânzări la MDE Converting, pentru mainnews.ro.

Prețul unei viziere:

7,5 lei + TVA pentru public
5 lei + TVA pentru instituții publice
(Comenzile se fac de la 50 de bucăți în sus, iar transportul este inclus)

„Nu avem donații de materii prime, acesta fiind motivul pentru care vindem aceste viziere și nu le donăm. Am scos acest produs la un preț foarte foarte mic în comparație cu orice produs care se găsește în piață în momentul de față. Prețul mediu este de 12-14-16 lei.(…)La prețul pe care îl dăm mulți doctori spun că și dacă este de unică folosință sunt mulțumiți. O vizieră normală profesională ajunge chiar la 80 de ron. Diferența este imensă între prețul pe care îl dăm noi și prețul unui produs standardizat cu toate certificările”, spune directorul de vânzări al firmei.

Compania a început producția de viziere de puțină vreme, astfel că aceste echipamente nu sunt omologate. Directorul de vânzări al firmei dă asigurări însă că doctorii le recomandă, astfel că de la o producție inițială care acoperea nevoile locale s-a ajuns ca aceste obiecte sanitare să fie comandate în multe spitale din țară.

„Avem foarte multe comenzi din toată țara. (…)Măștile nu sunt omologate. Noi dăm un certificat conformitate în care certificăm că materialul este produs în Europa. Nu știu dacă e cineva care face viziere să fie omologate pentru că noi le facem de patru zile. Ele au fost testate de doctori.(…)Este un produs pe care l-am făcut la cerere. Ce am crezut noi că vom face pentru uzul local, deja s-a transmis în rândul doctorilor de peste tot. Mulți le-au văzut, le-au plăcut și le cer. Noi am sesizat că este nevoie, am vorbit cu cei din sistemul medical local din Oltenița, au solicitat, au văzut, le-au plăcut și așa am ajuns să le producem”, a explicat Valentin Butuc.

Valentin Butuc a mai adăugat că există și planuri pentru o eventuală colaborare între companie și stat.

„Doctorii cu care am discutat noi au spus că o să recomande la nivel central ca cineva de la minister să ia legătura cu noi și să vedem în ce măsură putem colabora. Noi acum suntem limitați de oamenii pe care îi avem și astea ne sunt temerile. Ne este teamă de un blocaj al materiilor prime care ar putea să apară„, a afirmat acesta.

Întrebat cât de eficiente sunt aceste viziere și cât de des trebuie schimbate, Valentin Butuc a afirmat că nu vrea să facă recomandări.

sursa foto: Facebook

Comentarii


Lasă un răspuns


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

MainNews

FREE
VIEW