Spitalul Regional Cluj va fi construit din fonduri europene
Premierul Ludovic Orban a anunțat în debutul ședinței de Guvern de joi semnarea contractului de finanțare cu Comisia Europeană pentru construcția unui Spitalul Regional de Urgență lângă Cluj-Napoca.
Pentru construcția unității medicale va fi necesară o investiție de aproximativ 500 de milioane de euro.
„Aş vrea să felicit Ministerul Dezvoltării şi Ministerul Sănătăţii pentru faptul că au reuşit accelerarea procedurilor şi s-a ajuns la un deznodământ fericit, şi anume semnarea contractului de finanţare pentru construcţia Spitalului Regional Cluj, o investiţie de aproximativ 500 de milioane de euro. De asemenea, trebuie să vă informez că la nivelul Comisiei Europene s-a aprobat contractul de finanţare pentru construcţia Spitalului Regional Iaşi”, a declarat Ludovic Orban
Spitalul Regional Cluj (cea mai mare investiție realizată cu fonduri europene care se realizează în regiunea Ardealului) va fi construit în cartierul Comuna Florești, cu o durată de implementare de 107 luni, se va constitui într-un complex de construcții cu 7 etaje (inclusiv subsolul, parterul și 5 etaje superioare) și va avea 849 de paturi. Obiectivul va beneficia de un heliport și de o parcare subterană independentă (cu două etaje), care adaugă un subsol suplimentar la întreaga construcție. Suprafața totală construită a spitalului va fi de aproximativ 151,891 m2, iar amprenta clădirii este de 27.340 m2.
Sursa foto: Ministerul Sănătății
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Comentarii
… [Trackback]
[…] Info to that Topic: mainnews.ro/spitalul-regional-cluj-va-fi-construit-din-fonduri-europene/ […]
… [Trackback]
[…] Find More here to that Topic: mainnews.ro/spitalul-regional-cluj-va-fi-construit-din-fonduri-europene/ […]
… [Trackback]
[…] There you can find 96870 additional Information on that Topic: mainnews.ro/spitalul-regional-cluj-va-fi-construit-din-fonduri-europene/ […]